Video Sorin Oprescu va fi audiat luni în Grecia. Motivul pentru care nu a fost extrădat în 2022
Sorin Oprescu va fi audiat mâine, pentru prima oară, după ce a fost reţinut în parcarea aeroportului din Salonic. Fostul primar al Capitalei, condamndat la 10 ani şi 8 luni de închisoare într-un dosar de corupţie, va fi însă greu de extrădat. Procedura este una de lungă durată, iar starea lui de sănătate va cântări foarte mult în decizia justiţiei elene.
Autorităţile române au făcut demersuri în ultimii 3 ani pentru a reuşi să-l readucă în ţară pe Sorin Oprescu. Fostul edil al Capitalei a fost prins acum de poliţiştii greci, în colaborare cu cei români, la aeroportul Salonic. Momentan nu se ştie dacă acesta urma să călătorească sau aştepta pe cineva.
"Sorin Oprescu a fost ridicat chiar de aici, din parcarea Aeroportului Makedonia din Salonic. Maşina i-a fost percheziționată inclusiv cu câini de urmă. Dacă procurorii eleni vor considera că fostul primar se pregătea să fugă din Grecia, pentru a nu fi extrădat, atunci ar putea decide arestarea lui preventivă până când se programează ședința de judecată care îi va stabili soarta. Va fi trimis în România sau i se va permite să rămână in continuare aici în Grecia" a relatat reporterul Observator Cristi Popovici de la faţa locului.
- 13 mai 2022 - Sorin Oprescu este condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare. Nu este găsit la domiciliu.
- 17 mai 2022 - Sorin Oprescu este prins şi arestat în Grecia.
- 31 mai 2022 - Sorin Oprescu este eliberat după ce plăteşte o cauţiune de 5.000 de euro. Curtea de Apel refuză extrădarea.
Oprescu: "Nu am fugit nicăieri!"
Sorin Oprescu a fost condamnat pe 13 mai 2022 la 10 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. Poliţiştii l-au căutat la apartamentul din Bucureşti şi la casa din Ciolpani, însă nu l-au găsit. Cinci zile mai târziu a fost prins în Grecia, unde plecase legal cu maşina, pe 25 aprilie.
"Nu am fugit! Nu am fugit nicăieri! Nu eram pe elicopter, nu eram pe vas. Eram aici. Îmi refăceam visul de o viaţă întreagă, că atunci când o să ies la pensie o să pot să-mi petrec liniştit zilele pe care le mai am" a declarat fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu.
După 2 săptămâni petrecute în arest, Sorin Oprescu a fost eliberat iar Curtea de Apel din Atena a respins cererea României de extrădare.
"Condiţiile grele din închisoare" în România i-au determinat pe magistraţi să refuze extrădarea
"Magistraţii au arătat clemenţă după ce Sorin Oprescu a acuzat condiţiile grele de închisoare din România, invocând şi starea de sănătate precară. Acum, 3 ani mai târziu, fostul edil este reprezentat de acelaşi avocat din 2022, iar starea lui medicală nu s-a îmbunătăţit, ba dimpotrivă, potrivit unor surse ar fi diagnosticat cu leucemie" a relatat reporterul Observator, Cristi Popovici.
"Condiţiile de detenţie s-au îmbunătăţit, au fost modernizate penitenciare, noi apreciem că există o schimbare" a declarat ministrul Justiţiei, Radu Marinescu.
Luni, Oprescu va fi întrebat dacă este de acord cu extrădarea
Luni, un procuror îl va întreba dacă e de acord cu extrădarea. Cum răspunsul va fi cel mai probabil NU, va aştepta întrunirea Consiliului Judecătoresc din Salonic. Magistraţii vor decide dacă îi permit să mai rămână acolo. În caz contrar, va putea ataca decizia şi la instanţa din Atena.
"Judecătorii au fost duri, dar corecţi! […] Am început să am foarte mare încredere că pot să lupt în continuare pentru că pedeapsa pe care am primit-o este nemeritată" a declarat Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei.
Sorin Oprescu are 73 de ani şi a condus Primăria Capitalei între 2008 şi 2015. Este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰