Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Florian Coldea trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență în dosarul generalilor SRI

Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă, au fost trimiși în judecată de DNA în dosarul de trafic de influență și spălare de bani, în care au fost denunțați de omul de afaceri Cătălin Hideg. 

de Redactia Observator

la 03.07.2025 , 16:50

Surse: Florian Coldea trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență Florian Coldea, la sediul DNA, în București, 15 iulie 2024 - Inquam Photos / George Călin

Fostul prim-adjunct al şefului SRI Florian Coldea, un alt fost militar şi un avocat în Baroul Bucureşti, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă, spălare a banilor şi exercitarea fără drept a unei profesii. Deşi comunicatul DNA nu le precizează numele este vorba de Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. 

Redăm mai jos comunicatul DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpați, respectiv doi foști militari, în prezent asociați în cadrul unor societăți și a unui avocat din cadrul Baroului București, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, câte două infracțiuni de trafic de influență, exercitarea fără drept a unei profesii sau activități în formă continuată (autorat sau complicitate) și spălarea banilor. De asemenea, mai fost trimisă în judecată o persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență.

Articolul continuă după reclamă

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:

În perioada 2018 – 2020, cei trei inculpați, profitând de sistemul relațional și influența pe care ar fi dobândit-o, ca urmare a exercitării funcțiilor anterior pensionării, respectiv de influența de care se bucura cel de-al treilea inculpat, prin prisma profesiei de avocat, ar fi constituit un grup infracțional organizat, profilat pe săvârșirea unor infracțiuni de corupție, exercitarea fără drept a unor activități de consultanță juridică specifice profesiei de avocat și spălarea banilor. Activitățile infracționale ar fi fost desfășurate până în anul 2024, potrivit unei scheme infracționale care presupunea, în principal, următoarele:

- identificarea unor persoane fizice sau juridice ce întâmpinau probleme în diverse domenii, cărora li se promitea rezolvarea, prin influența pe care inculpații pretindeau că o aveau în domeniile respective sau a unor persoane care doreau să își asigure protecția unor persoane influente,

- înființarea de către inculpații, foști militari, a unor societăți de consultanță, prin intermediul cărora, raportat la notorietatea de care se bucurau asociații/administratorii, pe de o parte, să atragă posibili clienți, iar, pe de altă parte, să creeze o aparență de legalitate a activității desfășurate,

- cooptarea unor case de avocatură sau a unor avocați care să încheie contracte de asistență juridică cu persoanele interesate să cumpere influență,

- încheierea de contracte de consultanță pentru disimularea foloaselor necuvenite pretinse de inculpați prin exercitarea influenței sau prin ascunderea activității nelegale de consultanță juridică,

- cooptarea unor societăți de investigații, prin intermediul cărora să fie monitorizate părțile adverse din litigiile în cadrul cărora se acorda consultanță juridică, apropiații acestora, experți, avocați sau chiar magistrați, pentru ca, în baza colaborării și a consensului neechivoc de a-și alătura eforturile pentru a se constitui într-o grupare, de a se supune unei discipline și a acționa potrivit unui plan bine conturat, să obțină profituri prin mijloace ilicite.

În perioada 2020 – 2024, cei trei inculpați ar fi participat la săvârșirea unor infracțiuni de corupție, exercitarea fără drept a unor activități de consultanță juridică specifice activității de avocat și spălarea banilor, activitatea grupului fiind punctual sprijinită și de cel de-al patrulea inculpat, om de afaceri.

În perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpați (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor magistrați judecători din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia să pronunțe hotărâri favorabile martorului, într-un dosar penal în care acesta era judecat. După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpați a fost diminuată la 600.000 euro.

Pretinderea ar fi fost urmată de acceptarea promisiunii sumei de 600.000 de euro, prin semnarea a două contracte de asistență juridică (unul cu martorul și altul cu societatea deținută de acesta) și de încasarea efectivă a sumelor de 438.000 de lei și 20.000 de euro, disimulată sub forma unui onorariu de avocat.

În cursul anului 2023, aceiași trei inculpați ar fi pretins de la un ales local (martor în cauză) suma de 600.000 de euro, creându-i convingerea că ei acționează ca o echipă care are conexiuni cu foști magistrați și că au posibilitatea să îi determine pe magistrații să pronunțe o hotărâre favorabilă martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. Pretinderea ar fi fost urmată de încasarea sumelor de 773.000 de lei și respectiv 397.864 lei, de care ar fi beneficiat toți inculpații.

Cei doi inculpați, foști militari, și-ar fi constituit societăți de consultanță, prin intermediul cărora ar fi încheiat contracte de consultanță generală, pe de o parte, cu societatea de avocatură a celui de-al treilea inculpat, iar pe de altă parte, între societățile de consultanță respective. Ar fi fost încheiate acte adiționale la contractele de asistență juridică prin care ar fi fost modificate clauzele privind obiectul contractelor și prețul acestora, în scopul includerii serviciilor de consultanță juridică nelegală prestată de inculpatul care nu avea calitate de avocat sau pentru a da o aparență de legalitate sumelor pretinse de inculpați pentru exercitarea pretinsei influențe. Obiectul contractelor de consultanță ar fi fost unul nedeterminat sau determinat precar, pentru a permite transferul unor sume de bani, fără a exista posibilitatea verificării provenienței și a scopului economic al sumelor transferate prin conturi. Au fost încheiate contracte cu societăți de investigații, prin intermediul cărora să poată fi colectate informații apte a fi utilizate în scopul creării unei stări de presiune asupra persoanelor decidente, pentru promovarea intereselor clienților.

În perioada 2019 – 2020, unul dintre inculpați, în baza înțelegerii cu inculpatul având profesia de avocat, iar ulterior, până în anul 2024, în realizarea scopului pentru care a constituit grupul infracțional organizat, deși nu avea calitatea de avocat, cu încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează profesia de avocat, cu sprijinul celorlalți inculpați, în baza unor contracte de consultanță generală și a unor acte adiționale la contractele de asistență juridică încheiate de societatea de avocatură aparținând unuia dintre inculpați, a unor contracte de consultanță în afaceri și management cu un obiect fictiv, ar fi prestat servicii de consultanță juridică în domeniul penal și în domeniul civil, atât în mod direct, cât și prin intermediul societății de avocatură menționate, pentru clienții a nouă (9) societăți comerciale. În acest scop, inculpatul ar fi emis și ar fi comunicat clienților opinii juridice, ar fi stabilit strategii de apărare pe care le-a discutat cu beneficiarii serviciilor de consultanță juridică și ceilalți doi inculpați, i-ar fi asistat pe clienți la negocieri, ar fi stabilit demersurile judiciare ce urmau a fi efectuate (formularea unor căi de atac, a unor cereri de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar sau de încuviințare a părăsirii teritoriului României).

Pentru a se disimula natura și proveniența sumelor de bani provenite din infracțiunile de trafic de influență și din exercitarea fără drept a unor activități de consultanță juridică și pentru a le transforma în venituri licite, s-ar fi procedat la emiterea de facturi pentru prestații nedeterminate și efectuarea de plăți pentru operațiuni comerciale fictive declarate între societățile controlate de către cei trei inculpați.

În rechizitoriu s-a propus ca sumele de bani obținute din săvârșirea infracțiunilor, de către inculpații asociați în cadrul societăților comerciale, respectiv 1.608.864,80 lei, prin trafic de influență, 7.763.259,22 lei, prin exercitarea fără drept a unei profesii (sumă de care au beneficiat ambii inculpați) și o altă sumă de 590.472,08 lei obținută tot prin exercitarea fără drept a unei profesii, să fie supuse confiscării speciale, sens în care s-au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor și conturilor bancare aparținând inculpaților.

Rechizitoriul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București, cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Dosarul generalilor SRI: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă

În primăvara anului 2024, foștii grei din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, erau acuzați de trafic de influență și spălare de bani, în urma unui denunț depus de omul de afaceri Cătălin Hideg, un "băiat deştept" din Sănătate. Acesta susține că i s-au cerut 600.000 de euro pentru a obține o condamnare cu suspendare într-un dosar de corupție. Deși a plătit parțial suma (100.000 euro), a fost condamnat la patru ani cu executare. Când a rămas fără bani, ar fi început presiunile din partea unui apropiat al lui Codlea şi Dumbravă: Dan Tocaci, fostul şofer al patronului Romprest.

Potrivit declarațiilor și interceptărilor depuse la DNA, banii urmau să fie viraţi prin firmele lui Coldea care dădea consultanţă avocatului Doru Trăilă care-l reprezenta pe Hideg. Firmele lui Coldea au avut în ultimii ani o cifră de afaceri de peste 13 milioane de lei.

Cătălin Hideg a fost, în cele din urmă, condamnat în primă instanţă la patru ani cu executare. Atunci el a denunţat aşa-zisa caracatiţă din justiţie, fiind convins că judecătorii au fost influenţaţi să-l condamne pentru că nu a plătit suma integrală. Hideg este la rândul său un doctorand al Academiei SRI şi patron al companiei Sanimed. A a devenit cunoscut după ce o firmă de-a lui a vândut în pandemie statului român 1,7 milioane de măşti la preţuri supraevaluate. Firma avea ca obiect de activitate distribuţia de băuturi alcoolice şi alimente. A recunoscut atunci că a folosit drept paravan o firmă trecută pe numele unei bucătărese din Giurgiu.

Florian Coldea a fost numit prim adjunct al Serviciului Român de Informaţii în mandatul lui Traian Băsescu. El ar fi condus de facto SRI timp de 12 ani. A prins perioada marilor anchete ale politicienilor. Apropiat al directorului DNA de atunci, Laura Codruţa Kovesi, el a fost acuzat că este unul dintre aşa-zişii lideri ai statului paralel. Generalul Dumitru Dumbravă a făcut la rândul său valuri, în 2015, când a declarat că justiţia română este un "câmp tactic" al SRI. Dumbravă suţinea atunci că SRI nu trebuie să-şi încheie rolul în cazurile deferite DNA decât la soluţionarea definitivă a cauzei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Justiţie » Florian Coldea trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență în dosarul generalilor SRI