Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un asistent din Gorj cere unui primar să-i returneze mita pe care i-ar fi dat-o pentru a-l angaja în instituţie

Situație de-a dreptul incredibilă într-o localitate din Gorj. Un asistent cere înapoi de la primar şpaga pe care i-ar fi dat-o la angajare. A făcut chiar o solicitare scrisă în acest sens.

de Diana Speretoiu

la 10.05.2021 , 14:08

  • Primarul implicat în acest caz a avut deschise pe numele său, până acum, şapte dosare penale.

Primele informaţii de la faţa locului arată că se fac verificări de către Poliţie, dar şi de către procurorii anticorupţie, după ce asistentul a depus plângere împotriva primarului.

Asistentul susţine că primarul i-ar fi cerut 3.000 de euro mită înainte să-l angajeze în cadrul Primăriei. Pentru asta, bărbatul spune că a făcut un împrumut la CAR.

Banii de mită ar fi fost daţi primarului chiar pe marginea unui Drum Naţional, în câmp, în apropierea localităţii Albeni. Până acum au fost făcute mai multe audieri în acest caz. 

Vezi și

Primarul implicat în acest caz a avut deschise pe numele său şapte dosare penale

Până acum au fost făcută mai multe audieri în acest caz, au dat explicaţii în faţa anchetatorilor şi alţi angajaţi din cadrul Primăriei, pentru că asistentul medical susţine că a fost cu alţi salariaţi din cadrul Primăriei să lucreze timp de şase luni la vila pe care primarul a construit-o în Târgu Jiu. În tot acest timp angajaţii erau pontaţi ca fiind la serviciu.

Până acum, edilul a negat toate aceste acuzaţii. De când este primar, de aproximativ şase ani, pe numele edilului au fost deschise şapte dosare penale pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Justiţie » Un asistent din Gorj cere unui primar să-i returneze mita pe care i-ar fi dat-o pentru a-l angaja în instituţie