Antena Meniu Search
x

Beată la volan, o femeie de 62 de ani nici nu şi-a dat seama că a izbit puternic o altă maşină. Accidentul, provocat în drum spre Hartlepool

O femeie de 62 de ani a petrecut la ziua de naştere a unei cunoştiinţe, unde nu s-a sfiit să consume alcool, deşi urma să se întoarcă acasă cu maşina. În stare avansată de abrietate, Amanda Chambers s-a urcat la volanul autoturismului Suzuki şi a izbit pe drum o maşină Citroen. Acum, susţine în faţa judecătorilor că nici măcar nu a realizat că a fost implicată într-un accident. Abia când poliţiştii au tras-o pe dreapta ar fi realizat ce s-a întâmplat. 

de Redactia Observator

la 19.04.2022, 17:17

Accidentul, provocat în drum spre Hartlepool
Accidentul, provocat în drum spre Hartlepool - Shutterstock (scop ilustrativ)

Femeia nu a mai avut probleme cu legea, însă avea o cantitate de două ori mai mare de alcool în aerul expirat decât e permis în Codul Rutier (limita maximă admisă este de 35 mg, în timp ce aparatul etilotest arăta 66 mg). Amanda Chambers a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice şi a confirmat că este proprietara maşinii, la volanul căreia se şi afla în seara respectivă. Spune, însă, că nu a realizat cât de mult băuse şi nici că a lovit un alt autoturism.

Femeia e la prima abatere după 35 de ani de condus

Avocatul apărării, John Wesencraft, a povestit în instanţă că femeia şi fiica sa petrecuseră în Durham, la ziua de naştere a unei cunoştinţe, şi se aflau în drum spre Hartlepool. "A condus 35 de ani fără niciun incident, este clar o situaţie excepţională. Nu şi-a dat seama că băuse prea mult, nici că a provocat un accident. Nu a observat că e ceva în neregulă cu maşina până ce nu a coborât de la volan", a declarat acesta, potrivit Mirror.

Familia şoferiţei, lovită de tragedii în lanţ

Pe acelaşi subiect

De asemenea, femeia mărturiseşte că au trecut cinci ani de când o tragedie cumplită i-a lovit familia. Fiul acesteia a murit, la 21 de ani, din cauza unei "supradoze accidentale de morfină". În plus, ar fi fost nevoită să renunţe la locul de muncă pentru a-şi îngriji mama paralizată. Astfel, din cauza suferinţei îndelungate, ar avea nevoie de medicaţie pentru a putea trăi fără atacuri de panică şi crize de anxietate.

Pedeapsa primită după aventura pe şosele

Totuşi, oamenii legii nu au fost cuprinşi de milă, ci insistă că fapta femeii este deosebit de gravă şi iresponsabilă. "Şi-a pus în pericol propria viaţă, cât şi sănătatea celor din jur. A fost implicată într-un accident fără să îşi dea măcar seama." Amanda Chambers a rămas fără permis de conducere pentri 17 luni şi are de plătit o amendă în valoare de peste 240 de lire sterline. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Mapamond » Beată la volan, o femeie de 62 de ani nici nu şi-a dat seama că a izbit puternic o altă maşină. Accidentul, provocat în drum spre Hartlepool