Descoperire macabră: Schelet uman vechi de aproape 20 de ani, găsit întins în pat, într-o casă părăsită. Vecinii credeau că proprietarul s-a mutat în Anglia
Descoperire bizară! Poliția din oraşul irlandez Cork crede că un cadavru găsit într-o casă părăsită s-ar fi descompus acolo timp de aproape 20 de ani. Ofițerii șocați au găsit scheletul într-un pat, în timp ce untul din frigider datează din anul 2001.
Oamenii legii au fost chemați după ce descoperirea sumbră a fost făcută la doar câțiva metri de un pub. Detectivii au izolat locul în jurul casei cu un etaj, în timp ce personalul specializat a transportat rămășițele la morga Spitalului Universitar Cork.
Vecinii au crezut că bărbatul, care a fost descris ca fiind retras, s-a mutat în Anglia. Casa fusese abandonată acum foarte multă vreme. Un om a declarat că este ''extraordinar'' că cadavrul ar fi putut fi acolo nedescoperit timp de două decenii. El a adăugat: ''Mi-e greu să-mi imaginez. Dar s-a mai întâmplat și în alte orașe și sate în care a fost găsit cineva. Este foarte trist că nimănui nu i-a fost dor de această persoană și nu s-a întrebat unde ar fi acea persoană''.
Anchetatorii speră că probele dentare vor confirma identitatea persoanei. Ofițerii merg din ușă în ușă și plănuiesc să caute informaţii inclusiv la furnizorii de utilități pentru a stabili momentul exact al morții, notează Mirror.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰