Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Gripa tomatelor": noul virus se răspândește în India şi afectează copiii. Care sunt simptomele

O nouă infecție virală a fost detectată la zeci de copii din Kerala, iar acum și în Tamil Nadu și Odisha, în India. Medicii nu știu care sunt factorii care au dus la apariția acestui nou virus.

de Maria Dogaru

la 25.08.2022 , 12:33

Medicii spun că diagnosticarea gripei este dificilă, deoarece simptomele acesteia sunt foarte asemănătoare cu cele ale Covid "Gripa tomatelor": noul virus se răspândește în India şi afectează copiii - Profimedia

Un focar al unei noi infecții virale, denumită "gripa tomatelor", care a fost detectată pentru prima dată la copii în statul Kerala, din sudul Indiei, în mai, s-a răspândit în alte două state, potrivit The Guardian.

Peste 82 de copii, cu vârste de până în nouă ani, au fost diagnosticați cu gripa tomatelor

Potrivit unui articol din Lancet Respiratory Medicine, 82 de copii cu vârsta sub 5 ani au fost diagnosticați cu virusul în Kerala la 26 iulie. Acum au fost raportate cazuri în statul vecin Tamil Nadu și în Odisha din est, unde au fost infectați copii de până la 9 ani, chiar dacă virusul afectează de obicei copiii sub 5 ani.

Articolul continuă după reclamă

Oamenii de știință încă încearcă să identifice exact ce este acest virus. A fost denumită "gripa tomatelor" din cauza veziculelor roșii dureroase pe care le produce pe corp și este foarte contagioasă. Copiii sunt deosebit de vulnerabili, deoarece se răspândește cu ușurință prin contactul apropiat, cum ar fi prin scutece, atingerea suprafețelor necurate sau punerea lucrurilor în gură.

Pe acelaşi subiect

Infecția virală rară se află într-o stare endemică și este considerată neamenințătoare pentru viață, cu toate acestea, din cauza experienței îngrozitoare a pandemiei de Covid-19, este de dorit un management vigilent pentru a preveni alte focare”, se spune în articolul Lancet.

Medicii spun că diagnosticarea gripei este dificilă, deoarece simptomele acesteia sunt foarte asemănătoare cu cele ale Covid, chikungunya și febra dengue. Ultimele două sunt comune în India în timpul sezonului ploios și sunt răspândite de țânțari. Chikungunya este deosebit de răspândită în Kerala.

Gripa tomatelor ar putea fi o consecință a fevrei  chikungunya sau dengue la copii

Articolul Lancet spune că "gripa tomatelor" ar putea fi o consecință a febrei chikungunya sau dengue la copii, mai degrabă decât o infecție virală. „Virusul ar putea fi, de asemenea, o nouă variantă a bolii virale a mâinii, aftoasei și gurii, o boală infecțioasă comună care vizează în principal copiii cu vârsta între unu și cinci ani și adulții imunocompromiși”, au agăugat doctorii.

 „Sunt de acord că chikingunya și dengue pot lăsa copiii vulnerabili la gripa tomatelor, deoarece sistemul lor imunitar este mai slab. Nu avem încă niciun caz în Delhi și sunt încrezător că nu va deveni o problemă”, a declarat Dr Suneela Garg, un înalt oficial în domeniul sănătății din guvernul Delhi. Răspândirea "gripei tomatelor" vine pe măsură ce India a înregistrat o creștere constantă a cazurilor de Covid în ultimele câteva săptămâni, împreună cu cazurile de gripă porcină.

Profesorul Dileep Mavalankar, de la Institutul de Sănătate Publică din Gandhinagar, a declarat: „Gripa porcină a scăzut în timpul pandemiei de Covid, dar acum este din nou în creștere în orașele mari. Dar, deoarece testul pentru acesta este scump, puțini oameni sunt testați, așa că cifrele sunt neclare”, a declarat profesorul Dileep Mavalankar, de la Institutul de Sănătate Publică din Gandhinagar.

Maria Dogaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » "Gripa tomatelor": noul virus se răspândește în India şi afectează copiii. Care sunt simptomele