Foto Moarte fulgerătoare, la 5 ani de când destinul i-a dat o nouă şansă. Unul dintre cei 12 băieţi salvaţi din peştera din Thailanda a decedat
Duangpetch Promthep, unul dintre cei 12 băieţi care au fost salvaţi dintr-o peşteră din Thailanda în 2018, a murit în Marea Britanie. Cauza decesului este neclară, relatează BBC. Cu toate acestea, se crede că tânărul ar fi suferit o rană la cap.
Operaţiunea de salvare a celor 12 băieţi din peştera din Thailanda a ţinut o lume întreagă cu sufletul la gură în 2018. Cu aproape cinci ani în urmă, în luna iulie, veştile cu privire la copiii blocaţi în grotă alături de antrenorul lor de fotbal i-au făcut pe mulţi să spere la un final fericit. Ceea ce s-a şi întâmplat: după două săptămâni de eforturi uriaşe, în care s-au implicat echipe de căutare numeroase şi scafandri thailandezi şi străini, cu toţii au văzut din nou lumina soarelui. Povestea lor a devenit apoi scenariu de film.
A murit la 5 ani după ce a fost salvat din peşteră
Duangpetch Promthep era unul dintre copiii din peşteră, căpitanul echipei de fotbal. Pe atunci, avea doar 13 ani, în vreme ce colegii săi aveau vârste cuprinse între 11 şi 16 ani. După incidentul cu pricina, băiatul şi-a continuat viaţa, iar anul trecut a fost admis la Academia Sportivă Brooke House din Leicester. Acum însă, a fost anunţată vestea tristă că tânărul a murit, fără a fi precizate cauzele oficiale ale decesului. Surse BBC susţin că este vorba despre o rană la cap, ce i-ar fi adus sfârşitul.
Mama lui Promthep a fost informată cu privire la moartea fiului său de călugării de la Templul Wat Doi Wao din oraşul său natal, loc frecventat de membrii echipei thailandeze de fotbal. Pe Facebook, cei care l-au cunoscut şi l-au susţinut în visul său de a deveni jucător profesionist au postat mesaje de condoleanţe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰