Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O bătrânică a murit în chinuri groaznice, după ce i s-a dat să bea lichid de spălat vase în loc de suc de struguri, la azilul din SUA

O bătrânică a murit după ce i s-a dat de băut lichid de spălat vase în loc de suc, la azilul american unde locuia. Femeia era unul dintre cei trei rezidenți care au fost transportați de urgență la spital, după ce personalul le-a dat din greșeală lichidul toxic, potrivit KRON-TV.

de Redactia Observator

la 31.08.2022 , 12:05

O bătrânică a murit în chinuri groaznice, după ce i s-a dat să bea lichid de spălat vase în loc de suc O bătrânică a murit în chinuri groaznice, după ce i s-a dat să bea lichid de spălat vase în loc de suc - Daily Mail

Fiica victimei, Marcia Cutchin, a identificat-o pe mama ei, Gertrude Elizabeth Murison Maxwell, drept victima incidentului nefericit. Când Maxwell a ajuns la spital, ar fi avut ''leziuni severe ale gurii și ale esofagului''. Lucrurile stăteau foarte rău, având în vedere că femeia suferea de demență, ceea ce înseamnă că nici măcar nu a fost în stare să țină paharul care conținea lichidul otrăvitor. ''Pentru mulți oameni, ca mama mea, trebuie să le ții o ceașcă la gură'', a declarat fiica cu inima frântă. 

Azilul de bătrâni investighează acum incidentul pe plan intern, dar și cooperează cu autoritățile locale, iar membrii personalului implicați în greșeala mortală au fost suspendați: ''Colaborăm cu autoritățile locale, care ne-au informat că un rezident a decedat. Cele mai sincere condoleanțe sunt familiei''. Maxwell lasă în urmă opt copii și 20 de nepoți.

O sursă a declarat pentru NBC Bay Area că lichidul necomestibil ar fi putut fi confundat cu sucul de struguri. ''Este posibil să fi fost o greșeală'', a spus sursa implicată în anchetă. Poliția din San Mateo investighează incidentul îngrozitor și nu are informații suplimentare de furnizat, conform Daily Star

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » O bătrânică a murit în chinuri groaznice, după ce i s-a dat să bea lichid de spălat vase în loc de suc de struguri, la azilul din SUA