O fetiță de 8 ani care și-a pierdut mama din cauza cancerului la creier a primit o surpriză uimitoare de ziua ei, în urma unui clip postat pe TikTok
O fetiță de 8 ani avut partea de cea mai frumoasă surpriză la aniversarea ei, la doar câteva luni de la moartea mamei sale. Micuța care se afla sub tutela parentală a surorii sale a primit o petrecere surpriză de ziua ei, după ce sora sa mai mare a postat un anunț pe o platformă de socializare.
Când Chloe Sexton și-a pierdut mama din cauza cancerului la creier, pe 12 aprilie, ea a intrat imediat în rolul de mamă pentru sora sa Charlotte, care avea atunci vârsta de 7 ani.
“Ne-am gândit că luna mai va fi cea mai proastă lună. Este luna conștientizării cancerului la creier, a fost ziua de naștere a mamei mele, a fost prima aniversare a bebelușului meu și luna mai a fost întotdeauna o lună specială pentru familia noastră. Ne-am gândit cu adevărat că va fi rău”, a declarat Chloe Sexton.
Însă, luna iulie a adus o altă premieră dureroasă pentru familia sa și anume, a 8-a aniversare a lui Charlotte, prima sărbătorită fără mama lor, Jennifer.
- O mamă şi un tată, diagnosticaţi cu cancer în stadiu terminal la 5 luni distanţă unul de celălalt: „Durerea...
- Surpriza de care a avut parte o femeie de 90 de ani din Italia. Armata SUA şi-a răscumpărat o greşeala din urmă...
- Singur acasă în variantă italiană: Doi părinţi şi-au uitat copilul în mijlocul străzii, după ce au plecat...
Sora mai mai mare a fetiței a declarat că a fost întotdeauna implicată în organizarea de onomastice și a vrut să plănuiască ceva special pentru sora sa mai mică. Nu numai ca era prima zi de naștere a lui Charlotte fără mama ei, dar era și prima petrecere aniversară a acesteia, relatează Today.
“Mama mea era în general destul de bolnavă și obosită și făcea radiații și chimioterapii de cinci sau șase ore fiecare. Nu era prea mult loc pentru a planifica petrecerea”, a spune sora mai mare, Chloe.
Petrecerea fetiței a devenit virală după ce sora mai mare i-a împărtășit povestea pe TikTok
Aceasta era tristă când se gândea la ziua de naștere a surorii sale deoarece în urma decesului mamei lor, a fost transferată la altă școală și nu avea prea mulți prieteni. Printre lacrimi, Chloe a postat un clip pe TikTok.
“Sora mea mai mică împlinește 8 ani mâine. Petrecerea ei va avea loc în acest weekend. Mama noastră a murit de cancer la creier în urmă cu 83 de zile”, a spus Sexton printre lacrimi în videoclipul emoționant postat.
Aproape imediat, aceasta a început să primească mesaje de la oameni din întreaga lume, întrebând cum ar putea să ajute. Ea le-a răspuns tuturor oamenilor care doreau să se implice, să trimită o felicitare de “La mulți ani” pe care surioara sa mai mică, Charlotte, să o citească.
În timp ce petrecrea lui Charlotte a fost un real succes, Chloe Sexton spune că răspunsul și ajutorul primit din partea comunității sale “i-a schimbat viața”.
“Mi-a salvat ceva la care renunțasem și anume că nimeni nu te vede cu adevărat pe rețelele de socializare. Ei cred că te văd, îți apreciază videoclipurile, dar te văd vreodată și le pasă, sau sunt doar sentimente de simpatie?”, a explicat ea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰