O mamă însărcinată, soțul și cei doi copilaşi, uciși pe loc de un şofer neatent, pe o autostradă din Texas. Bebeluşul i-a murit în pântece
O mamă însărcinată, soțul ei și cei doi copii ai lor mici au fost uciși într-o coliziune frontală, după ce un SUV a coborât pe partea greșită a unei autostrăzi din Texas. Melodi Boivin, 21 de ani, și Xavier Caballero, 23 de ani, au fost declarați morți la fața locului, iar cei doi copilaşi ai lor, Marcellus, 2 ani, și Lezlie, un an, au murit ulterior în spital.
Familia, care se aștepta să-și întâmpine cel de-al treilea copil în următoarele luni, conducea pe un drum din Texas, în jurul orei 1.30, duminică dimineața. Xavier, tatăl a doi copii, era la volanul unui minivan pe banda din dreapta a autostrăzii când au fost loviți frontal de un SUV. Vehiculul de teren era condus de George Wallace, în vârstă de 46 de ani. Polițiștii spun că Wallace călătorea pe partea greșită a autostrăzii când s-a ciocnit mortal cu familia, potrivit Daily Mail.
Părinții, dar şi celălat şofer au murit la fața locului. Cei doi copii au fost transportați de urgență la spital în încercarea de a le salva viața, dar, în mod tragic, au cedat în urma rănilor suferite. Poliția a confirmat că micuţii se aflau în scaunele de mașină. Copilul nenăscut al lui Melodi a murit și el în urma accidentului mortal, au spus polițiștii.
Cei dragi au iniţiat deja o pagină de strângere de fonduri: ''Patru înmormântări sunt multe și știu că Janice va aprecia orice ajutor pe care îl putem oferi. TOATE fondurile vor merge către înmormântare. Vă rugăm să păstrați familia în rugăciunile voastre!''. Familia și prietenii au apelat la rețelele de socializare pentru a jeli: ''Ai fost un prieten grozav căruia i-am împărtășit multe amintiri. Parcă nu e real. Stai liniştit, vechi prieten!''.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰