O mamă-eroină din India a luptat cu mâinile goale ca să îşi salveze fiul din colţii unui leopard
Va fi o viaţă întreagă o mamă-erou pentru fiul său. O femeie din India şi-a salvat fiul de şase ani în ultima clipă din colţii unui leopard.
Kiran a fugit după animal şi l-a luat prin surprindere, după ce s-a aruncat asupra lui cu scopul de a-și salva fiul, Rahul, care fusese smuls din faţa colibei lor. Mama stătea lângă foc în fața colibei ei din satul Badi Jhiriva, Madhya Pradesh, India, care se află foarte aproape de Parcul Național Sanjay Gandhi, și aștepta să se întoarcă soțul ei, fără să știe că un leopard îi urmărea.
Copiii ei erau aproape – cu cel mai mic în poală, în timp ce Rahul, în vârstă de șase ani, și alți doi frați stăteau lângă ea. Într-o clipită, leopardul a sărit din umbră, l-a prins pe Rahul în fălci și a fugit, relatează Times of India.
Mamă-eroină pentru fiul său
Kiran i-a dat imediat copilul unuia dintre ceilalți copii ai săi, le-a ordonat să intre în colib și l-a urmărit pe leopard. A ajuns-o din urmă pe creatura flămândă și a găsit-o stând în niște tufișuri, cu labele sprijinite pe Rahul.
Mama susține că s-a aruncat asupra leopardului, și-a prins copilul și a tras cu toată puterea să-l elibereze. Animalul părea să fie luat prin surprindere, permițându-i lui Kiran să-și recupereze fiul.
Atât mama, cât și copilul au fost răniți în urma incidentului, Rahul suferind răni adânci de gheare și colți, dar în cele din urmă ambii sunt în afara pericolului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰