Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto "Oarbă timp de 15 ani fără motiv". Tinereţea unei mame, irosită în beznă după un diagnostic greşit pus de medicii din SUA

O femeie din Statele Unite, mamă a patru copii, şi-a petrecut în beznă ultimii 15 ani, fără să poată să zărească măcar feţele fiilor şi nepoţilor săi, după ce medicii i-au dat un diagnostic greşit. Connie Parke şi-a recăpătat acum vederea, printr-o intervenţie chirurgicală simplă, după ce timp de mai bine de un deceniu a crezut că e oarbă.

de Redactia Observator

la 11.01.2022 , 22:15

Pentru Connie Parke, o femeie de 59 de ani din Statele Unite ale Americii, viaţa nu mai avea nici lumină, nici culoare. Timp de 15 ani, a trăit în beznă, incapabilă să-şi vadă copiii crescând şi devenind adulţi, nici cei opt nepoţi care s-au născut în vreme ce cu toţii credeau că nu există leac pentru boala ei. Medicii i-au spus că suferă de glaucom şi are retina detaşată, însă diagnosticul era incorect. În realitate, avea cataractă, iar cu ajutorul unei intervenţii rapide, vederea i-a revenit la fel de clară ca în tinereţe. 

"Am fost oarbă timp de 15 ani fără motiv"

Deşi e încântată că poate vedea din nou, Connie Parke nu îşi poate ascunde regretul şi dezamăgirea pentru cei 15 ani pierduţi, relatează Mirror. Cu vocea încărcată de emoţie, femeia din Aurora, Colorado, povesteşte despre experienţa ei tulburătoare: "Oamenii ar face bine să verifice orice diagnostic. Am fost oarbă timp de 15 ani fără motiv. (...) Mi-am pierdut 85% din capacitatea vizuală în cinci luni şi jumătate"

Articolul continuă după reclamă

În 2004, Connie s-a mutat în Denver, unde s-a înscris la şcoala pentru nevăzători. Cu multă determinare şi sprijinită de familie, femeia a continuat să facă lucrurile care îi aduceau fericire, practicând chiar şi sporturi precum patinajul. Totuşi, chiar şi aşa, a simţit că şi-a pierdut independenţa. "Trebuia ca cineva să aibă grijă de mine când găteam, sau lucram prin casă." Afară, greşea deseori drumul sau părăsea fără să vrea zona destinată pietonilor.

Momentul când s-a privit în oglindă, după 15 ani petrecuţi în beznă

Abia în 2018, un medic oftalmolog i-a redat speranţa că va putea vedea din nou. Şi avea dreptate: cu o simplă operaţie pentru cataractă, vălul de pe ochi s-a dizolvat ca prin minune. Un moment şocant pentru ea a fost să se privească pentru prima dată în oglindă. "Nu mă închipuisem niciodată atât de bătrână", spune ea. "Nu o recunoşteam pe femeia din oglindă".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » "Oarbă timp de 15 ani fără motiv". Tinereţea unei mame, irosită în beznă după un diagnostic greşit pus de medicii din SUA