Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Păcat". Stomatolog fals, prins în Cehia. Trata pacienţii cu proceduri de pe internet, ajutat de părinţi

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost prins de autoritățile cehe după ce, timp de peste doi ani, s-a dat drept stomatolog, fără nicio calificare, într-un apartament din orașul Havlíčkův Brod. Alături de el, în "echipa medicală" se aflau mama sa, o asistentă medicală în vârstă de 50 de ani, și tatăl său de 44 de ani, tehnician dentar, care fabrica proteze dentare într-un laborator real, cu tradiție din 1992, potrivit Bild şi Novinky.cz.    

de Redactia Observator

la 23.06.2025 , 11:17

"Păcat". Stomatolog fals, prins în Cehia. Trata pacienţii cu proceduri de pe internet, ajutat de părinţi Imagine ilustrativă - Shutterstock

Timp de peste doi ani, un tânăr de 22 de ani din orașul Havlíčkův Brod din Cehia, s-a dat drept stomatolog neavând diplomă, licență sau pregătire medicală de vreun fel. Cu sprijinul mamei sale, o asistentă medicală în vârstă de 50 de ani, și al tatălui, un tehnician dentar în vârstă de 44 de ani, tânărul a operat o clinică dentară clandestină, atrăgând zeci de pacienți disperați. Rețeta succesului? Un cabinet curat, un "doctor" serios, timp minim de așteptare și tratamente fără durere. Toate învățate de pe internet.

Poliția cehă a descoperit activitatea ilegală abia la începutul lunii iunie, când i-a arestat pe cei trei membri ai familiei. Aceștia sunt acuzați de practici medicale ilegale, spălare de bani, tentativă de vătămare corporală, trafic de medicamente și furt. Toți au recunoscut faptele. Câștigurile obținute din activitate se ridică la aproximativ 4 milioane de coroane cehe (aproximativ 185.000 de dolari). Cei trei riscă până la opt ani de închisoare.

O "clinică" complet funcțională în apartament

Articolul continuă după reclamă

Pacienții ajungeau în apartamentul transformat în cabinet prin recomandări. Unii, precum o femeie din Havlíčkův Brod, îl considerau pe falsul medic un adevărat salvator. "Aveam dureri groaznice și nu găsisem dentist de trei ani. M-a ajutat enorm. Avea mâini de aur, totul era curat, profesional. Nu m-am îndoit nicio clipă că nu ar fi medic adevărat. Nici nu întrebi medicul de familie dacă are diplomă, nu?", a declarat femeia pentru presa locală, sub protecția anonimatului.

Aceasta a fost tratată de mai multe ori și spune că nu a suferit nicio complicație, ba chiar și-a învins frica de stomatologi datorită acestui "doctor". Cabinetul era mobilat complet, cu sală de așteptare și echipamente profesionale. Plata se făcea doar cash, lucru pe care mulți pacienți l-au considerat normal în absența unui contract cu casa de asigurări.

O afacere de familie, construită în tăcere

Mama tânărului se ocupa de achiziționarea materialelor stomatologice și a medicamentelor, pe care le sustrăgea de la locul ei de muncă: anestezice, materiale de umplut, adezivi, soluții de curățare. Tatăl, un tehnician cu experiență, producea proteze dentare într-un laborator real, înregistrat legal, care funcționa încă din 1992 și care avea chiar și un site de prezentare.

Vecinii din cartierul Škvárovna sunt șocați. "Nu știam nimic despre asta. Știam de laborator, dar nu despre cabinet. Totul s-a desfășurat în liniște," a declarat o localnică. Alt vecin a spus, sub anonimat: "Locuim aici de 20 de ani. E greu de înțeles de ce au făcut asta, când aveau deja un laborator recunoscut."

Roman Šmucler, președintele Camerei Stomatologilor din Cehia, a confirmat că fenomenul este în creștere. "Primim în medie zece sesizări pe an. Numai azi am primit trei", a spus el pentru postul Radiožurnál. Statul ceh a încercat să combată lipsa acută de stomatologi printr-o lege adoptată anul trecut, care permite angajarea mai ușoară a medicilor din afara UE. Totuși, cererea de servicii stomatologice depășește în continuare oferta în multe regiuni.

În lipsa unor controale riguroase și în contextul unui sistem de sănătate cu mari lacune, zeci de pacienți au ajuns în "cabinetul" improvizat al tânărului, fără să bănuiască nimic. "E păcat că l-au prins. Cunosc cel puțin trei persoane pe care le-a ajutat și nu a rănit pe nimeni", spune o pacientă anonimă. Autoritățile continuă ancheta pentru a stabili câți pacienți au fost tratați în total și dacă cineva a suferit complicații sau prejudicii. Familia acuzată nu a oferit nicio declarație până în prezent. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Mapamond » "Păcat". Stomatolog fals, prins în Cehia. Trata pacienţii cu proceduri de pe internet, ajutat de părinţi