Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rupţi de lume de peste două săptămâni, fără telefon şi Internet. O defecţiune a "oprit în loc" viaţa unui sat englez

Locuitorii unui sat din East Yorkshire, Marea Britanie, sunt peste măsură de furioşi. De mai bine de două săptămâni, întregul Londesborough a rămas fără reţea de telefonie şi Internet, în urma unei defecţiuni care întârzie "nejustificat de mult" să fie reparată.

de Redactia Observator

la 08.12.2021 , 08:55

- Profimedia (scop ilustrativ)

Acum, când tehnologia face parte din viaţa tuturor, de voie, de nevoie, un sat din Marea Britanie a fost "rupt" de lume, fără o reţea funcţională de telefonie şi Internet. De peste două săptâmâni, oamenii au rămas izolaţi din acest punct de vedere, fapt ce i-a înfuriat teribil. Şi nu defecţiunea tehnică, în sine, i-a adus în acest stadiu, ci modul în care autorităţile au gestionat problema. Pe 22 noiembrie, un stâlp de telegraf din Londesborough a fost doborât, iar efectele s-au resimţit la nivelul întregii comunităţi. Gospodăriile au rămas izolate, fără linii de comunicaţii, iar problema nu a fost rezolvată nici până în prezent, relatează Mirror.

Localnicii sunt sătui de promisiuni goale

Oamenii spun că au primit în repetate rânduri asigurări că totul va fi bine din partea companiei British Telecom (BT), însă ar prefera să vadă fapte, nu vorbe. Un consilier local susţine că şi Primăria a contactat firma, dar fără mai mult succes. "Nu au luat în considerare impactul unei astfel de deconectări la nivelul comunităţii. O persoană care îşi administrează de acasă afacerea riscă să piardă sume de 6 cifre. Alţii sunt îngrijoraţi că nu pot contacta serviciile medicale în caz de urgenţă, ori că cei mici nu pot participa la şcoala online." Reprezentanţii BT se scuză, însă, şi susţin că inginerii lor lucrează din greu pentru a remedia defecţiunea.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Mapamond » Rupţi de lume de peste două săptămâni, fără telefon şi Internet. O defecţiune a "oprit în loc" viaţa unui sat englez