Antena Meniu Search
x

Video Rusoaică băută bine, scandal într-un avion Moscova – Antalya. Stewardesele au încercat să o lege de scaun: "Nici măcar bărbaţii nu i-au putut face faţă"

Incident la bordul unui avion care circula pe ruta Moscova – Antalya. O femeie de origine rusă, aflată în stare avansată de ebrietate, a devenit recalcitrantă atât cu pasagerii, cât şi cu însoţitoarele de zbor.

de Redactia Observator

la 05.09.2022, 10:24

Imagini de la faţa locului
Rusoaică băută bine, scandal monstru într-un avion Moscova – Antalya - Mash/ Telegram

O femeie din Rusia a provocat un scandal monstru la scurt timp după ce s-a urcat la bordul unui avion care circula pe ruta Moscova – Antalya. Deşi se afla în stare avansată de ebrietate, pasagera a scos o sticlă de alcool şi a continuat să bea, în ciuda faptului că a fost rugată să rămână pe locul său şi să se calmeze.

Din înregistrarea făcută publică de Mash pe Telegram, se poate obseerva cum femeia, sub influenţa băuturilor alcoolice, ridică tonul şi agresează verbal însoţitoarele de zbor care încercau să o convingă să se aşeze pe scaun şi să rămână calmă. Mai mult, la un momentdat jigneşte şi alţi pasageri care intervin pentru a aplana conflictul.

Potrivit martorilor, pe tot parcursul zborului, femeii i s-a cerut de sute de ori să se calmeze. Ar fi fost legată de trei ori pentru a sta pe scaun şi, în ciuda eforturilor a câtorva bărbaţi care au intervenit, rusoaica nu a încetat scandalul. Încercând să o liniştească, una dintre însoţitoarele de zbor a fost împinsă şi agresată verbal.

"Vacanţa cu sticla de băutură. Şi aici ne aflăm noaptea uitându-ne la un show cu alcool dintr-un zbor Moscova- Antalya. Potrivit martorilor oculari, femeia a urcat cu alcool, motiv pentru care pe durata întregului zbor a fost rugată de sute de ori să se calmeze, legată cu bandă de trei ori, dar fără rezultat. Nici măcar bărbaţii nu i-au putut face faţă. La sosirea în Turcia, femeia a fost încătuşată de poliţie şi dusă la secţie", se arată în descrierea videoclipului.

La sosirea aeronavei în Turcia, femeia a fost preluată de un echipaj de poliţie sosit pe pistă, urmând a fi sancţionată pentru comportamentul ieşit din comun.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Mapamond » Rusoaică băută bine, scandal într-un avion Moscova – Antalya. Stewardesele au încercat să o lege de scaun: "Nici măcar bărbaţii nu i-au putut face faţă"