"O salutăm pe mami". Momentul în care un băieţel de 3 ani ajunge la mormântul mamei sale şi îi sărută locul de veci
O bunică a filmat momentul emoţionant în care un băieţel de trei ani, aflat pe bicicletă, ajunge la mormântul mamei sale. Imaginile sfâşietoare au devenit virale.
Pierderea unui părinte este un moment sfâşietor atât pentru copil, cât şi pentru familie. O bunică însă nu a lăsat durerea să-l cuprindă pe nepotul său şi a încercat să facă tot posibilul de a transforma tragedia într-o normalitate mai uşor de suportat. Femeia l-a condus pe băieţel la mormântul mamei sale şi a filmat momentul emoţionant pentru a arăta tuturor că dragostea depăşeşte inclusiv barierele vieţii.
Ce a făcut băiețelul atunci când a ajuns la mormântul mamei sale
Videoclipul postat pe Instagram a devenit viral, stârnind numeroase reacţii de la oamenii din întreaga lume, mai ales din partea celora care au trecut prin clipe similare şi au empatizat cu suferinţa celui mic.
Lochan este un băieţel de trei ani din Nanaimo, Vancouver Island, Canada. A rămas orfan de mamă și este în prezent crescut de tatăl său, dar și de către bunici. Lisa Marshall, bunica din partea mamei, merge adesea cu cel mic la mormântul fiicei sale, care a decedat în 2022, în încercarea de a depăși pierderea suferită, dar și de a ține vie amintirea mamei pentru copil.
Bunica face tot posibilul de a aduce în locul tragediei o doză de normalitate şi de a-i arăta celui mic că poate fi alături de mama sa, chiar dacă ea nu mai este fizic în lumea lor. Îl conduce adesea la cimitir, unde-i aduce flori sau decoraţiuni făcute în casă pe care să le aşeze pe mormânt. Mai mult, de Crăciun, bunica şi cel mic i-au ornat locul de veci cu ghirlande, lumini şi i-au adus inclusiv un brad împodobit.
“Am fost s-o salutăm pe mami la mormânt. Îi place întotdeauna să viziteze locul de odihnă al mamei sale. Astăzi i-a adus floarea soarelui şi lalele care vor rezista până data viitoare, când ne vom întoarce cu flori proaspete de primăvară”, a scris bunica în dreptul videoclipului.
În imagini, Lochlan apare mergând pe bicicletă. El se opreşte în faţa mormântului mamei sale, unde spune “Bună, mami”, apoi continuă: “Vreau să-i ofer un sărut”, coborând de pe bicicletă şi sărutând piatra funerară.
Videoclipul a devenit în scurt timp viral, imaginile atingând inimile oamenilor din întreaga lume.
“Un gest atât de preţios”
“Este cel mai trist lucru pe care l-am văzut vreodată”
“Îmi frânge inima. Îmi vine să plâng”
“Foarte trist, dar atât de dulce. Să-i fie binecuvântată inimioara”, sunt doar câteva dintre mesajele înduioşătoare postate de internauţi.
Mama băiatului s-a sinucis în urmă cu 2 ani
Lisa Marshall, în vârstă de 48 de ani, și-a pierdut fiica atunci când aceasta avea 21 de ani, din cauza unor probleme psihice ce au împins-o către suicid, în anul 2022. De atunci, băiatul este crescut de tatăl său și de bunicii materni, care încearcă din răsputeri să îi ofere celui mic o viață liniştită, din care să nu lipsească însă amintirea mamei.
Bunica lui documentează multe momente ale băiatului, mai ales drumurile la cimitir unde poate vorbi cu mama sa. Aceasta a dorit să facă imaginile publice pentru ca oamenii să conștientizeze că nu e o rușine să suferi și să îți arăți suferința, dar și să facă publică povestea sa, pentru ca lumea să conștientizeze mai mult cât de periculoase pot fi uneori bolile mintale, depresiile sau alte afecțiuni psihice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰