Video Poveștile Cimitirului Bellu, care îl transformă în obiectiv turistic. Ce se ascunde în spatele mormintelor
În călătoria pe aleile pline de poveşti şi istorie ale Cimitirului Bellu, există unul dintre cele mai impresionante monumente, un mausoleu a cărui valoare este estimată la peste un milion de dolari. Dar dincolo de marmură, bronz și aur, acest loc ascunde povești care valorează mult mai mult decât orice avere. Unele vorbesc despre iubiri și suferințe, altele despre destine frânte, artiști, familii cu istorii controversate și personalități care au marcat cultura românească.
La Bellu, uneori, o singură privire nu este suficientă. Sunt poveşti îngropate în uitare, ascunse dincolo de piatră, nescrise.
"Sunt pietre în Bellu care din păcate nu își spun povestea, poți să intuiești că acolo este vorba de o statuie îndurerată care denotă o tristețe profundă, dar din păcate multe din poveștile de aici sunt de factură orală", explică Damian Anfile, ghid.
În marile orașe ale lumii, cimitirele istorice au devenit muzee în aer liber
Iar Bellu are şi monumentele şi poveştile care să-l transforme într-un obiectiv turistic.
Lângă impunătorul mausoleu Cantacuzino se află un alt mormânt, mult mai discret. Ca şi personajul pe care istoria începe să-l uite, a fost diplomat și scriitor, a publicat zeci de volume de poezie în limba franceză. Sfârşitul e poveste sfâşietoare.
"Numele lui real este Scarlat Cantacuzino, Carol Adolf este numele de autor, să spunem. Din păcate, sfârșitul vieții sale a fost unul tragic. În 1949, comuniștii au naționalizat casa, care se găsește vis-a-vis de Liceul Sfântu Sava, pe strada General Berthelot. Și nu numai că i-au naționalizat casa, înainte să-l dea afară, a avut ocazia să-i vadă pe oamenii trimiși de partid, cum îi scot afară biblioteca și manuscrisele lui. Poeziile scrise în original și le dau foc în curtea din fața casei. Și omul acesta cu pălărie îmbrăcată așa din alte vremuri, din perioada Belle Epoque, i-a salutat pe oamenii care i-au distrus amintirile, s-a dus în cutia de chibrituri în care îl repartizaseră, s-a pus în pat și nu s-a mai ridicat. Adică pentru el, un om deja trecut de 70 de ani, părea că lumea se cam sfârșește acolo", explică Damian Anfile, ghid.
La câțiva pași, un alt monument atrage privirile. Trei artişti importanţi au contribuit la ridicarea lui. Printre ei, arhitectul care a lucrat și la Ateneul Român.
În spatele numelui înscris pe monument se ascunde o poveste de familie demnă de un roman. O familie cu pretenţii nobiliare, un arbore genealogic impresionant și o descoperire care schimbă întreaga poveste. Fals şi uz de fals în înalta societate.
"Mormântul în sine adăpostește o familie în spatele numelui căreia se ascund un mare fals că vedem că este Contele Alexandre de Linge de Moissac. Familia asta de Linge-de-Moissac Reală este o familie de conți din Provența, din Marsilia, care a apărut în secolul XVI și s-a stins în veacul următor prin șcipione de Luigi de Moissac, muschetara lui Ludovic al XIV-lea, căzut în bătălia de la Castle. Dar ceea ce susțin ei este că familia s-ar fi prelungit până în secolul XX, pentru că Alexandru de Luigi de Moussac e mort în 38. Da, adică nu au plagiat un doctorat, au plagiat un arbore genealogic întreg, sunt cei care au deținut altădată Casa Vernescu de pe calea Victoriei. Casa Vernescul este de fapt Casa Lenș-Vernescu. A fost cumpărată de la familia Lenș de către Gheorghe Vernescu", explică Damian Anfile, ghid.
Iar astfel de legături transformă o simplă vizită într-o călătorie prin istoria Bucureştiului şi a României. Clădirile pe care le vedem zilnic capătă devin alte înțelesuri atunci când descoperim cine le-a construit, cine le-a locuit și ce povești au rămas în urma lor.
Dar pentru a descifra enigmele trecutului, un ghid poate face diferența
"E foarte interesant cum iată un turist român cât și străin, poate să viziteze obiectivele turistice din București și apoi să vină aici sau prima dată să înceapă de aici și să vadă cine a creat, să faci legăturile. Exact, să faci toate aceste legături. Mi se pare fascinant. Doar că aici aș sublinia, e mai ușor cu ghid. Un alt record, dacă vorbim de omul mort cel mai de demult care se află aici, el este Enachitza Văcarescu, mort, unii spun la 1800, alții la 1799, dar oricum e mort de mai bine de 200 de ani. Vine și întrebarea legitimă, cum Dumnezeu e aici, că cimitirul este înființat în 1859, nu și-a făcut rezervare. Este strămutat cu osemintele de la biserica Mănăstirii Sfântul Ioan cel Mare, care se găsea pe Calea Victoriei, unde este astăzi Palatul Cec. Așadar, e un dublu avantaj odată că îl avem printre personalitățile din Bellu și doi la mână pentru că cimitirul acelui mănăstiri s-a desființat", povesteşte Damian Anflie, ghid.
Eroi ai altor vremuri se întâlnesc printre alei cu eroi ai timpurilor noastre
"O opera unică, ea a lui Virgil Scripcariu. Vrea să trimită, de fapt, la originile domnului Pațaichin. Este Delta cu stufăriș, pești, pasărea de sus care e pescăruș albastru, dar este poreclită popular Ivan Pescar. este, bineînțeles, crucea staroverilor, cruce alipovenilor. Iar pe partea opusă are cele două brațe adăugate față de crucea cea mai des întâlnită, să spunem așa, pentru că cel de jos se numea pedicula, e brațul pe care se sprijineau picioarele celui crucificat, iar sus este brațul în care s-a scris inscripția pe care o vezi atât de des prin cimitir, Indri, Iisus Nazareneanu, regele iudeilor, iar pe versul crucii, iar pe partea opusă a crucii se găsește barcă inventată de Ivan Patsaichin, combinație între canoie și lotcă", spune Damian Anfile, ghid.
La fel cum o combinaţie dintre trecut şi prezent face dintr-o plimbare prin cimitirul Bellu o amintire încărcată de istorie şi de emoţie. Pentru că acesta nu este doar locul în care se încheie destine. Este locul în care ele continuă să fie povestite.
