"Sunt doar niște fetițe". Strigătul de disperare al unui israelian după ce teroriștii Hamas i-au răpit fiicele, soția și soacra
Război în Israel. Oamenii iși caută disperați rudele care au fost răpite de teroriștii Hamas și cred acestora săi elibereze, cer îndurare. Disperare simte și un israelian a cărui familie a fost răpită. Bărbatul nu doarme de zile bune și așteaptă cu sufletul la gură orice veste despre soția și fetițele lui.
Yoni Asher este un bărbat israelian a cărui soție, două fete mici și soacra au fost luate ostatice de Hamas în urma atacului grupării militante asupra țării din Fâșia Gaza în weekend.Yoni a spus că a aflat dintr-un videoclip că familia i-a fost răpită, potrivit Today.
„De sâmbătă, nu am nicio informație nouă de când am văzut videoclipul, în care mi-am recunoscut soția și cele două fiice, două fetițe”, a spus el.
Yoni a spus că fiicele lui au „mai puțin de 5 și 3 ani”. El a mai spus că înainte de a fi răpite, a vorbit cu soția lui la telefon.
„Mi-a spus că sunt teroriști în casă, dar când am văzut videoclipul mai târziu, după ce i-am urmărit telefonul, nu era nicio îndoială în mintea mea că a fost dusă, împreună cu fiicele mele, în Gaza de Hamas”, a spus el.
- Război Israel - Hamas LIVE TEXT. Interviu exclusiv cu medicul personal al lui Netanyahu: Nu am crezut că e posibil...
- Netanyahu: "Hamas e ISIS. Acest inamic josnic a vrut război şi va primi război". Atrocităţile comise în cele 3...
- Război Israel - Hamas LIVE TEXT. Israelul, atacat cu rachete şi din Liban. Mai mulţi luptători, lichidaţi de IDF...
„Sunt doar niște fetițe. Nici măcar nu sunt fete. Sunt copilași. Copilașii, femeile, familiile sunt interzise. Nu poți să-i iei pur și simplu și să-i ții în captivitate. Nu știu în ce condiții sunt ținute. Nu știu dacă au mâncat suficient, dacă le e frig sau cald. Dacă sunt rănte, dacă primesc tratamentul corect. În ultimele 48 de ore, nu am mâncat, nu am dormit, tot timpul am vorbit cu mass-media încercând să obțin informații noi”, a spus el despre fiicele sale.
Bilanţul a depăşit deja 1500 de morţi, 900 doar din Israel. Printre cei care şi-au pierdut viaţa este şi un soldat cu origini româneşti. Avea 22 de ani şi a fost printre primii chemaţi să apere Israelul de atacul teroriştilor. Premierul Israelului a cerut formarea unui guvern de uniune naţională, totul în timp ce Hamas anunţă că va filma execuţia ostaticilor şi va posta apoi imaginile pe Internet. Între timp apar mărturii tot mai emoţionante de la festivalul la care au murit 260 de oameni. Participanţii au fost vânaţi ore în şir şi nu au avut nicio şansă.
sraelul a reuşit să sigileze granița cu Gaza după ce atacatorii palestinieni din Hamas, care au efectuat o incursiune în masă în weekend, au făcut mai multe breşe, iar armata israeliană plantează mine în părţile în care zidul a fost dărâmat, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al armatei. Contraamiralul Daniel Hagari a declarat că nu au existat noi infiltrări din Gaza începând de luni.
Armata israeliană a lovit peste 200 de ţinte în Gaza în cursul nopţii
Forţele de apărare israeliene au anunţat că peste 200 de ţinte au fost lovite peste noapte în Gaza, relatează The Guardian. "În ultimele ore, avioanele şi navele de război ale forţelor de apărare au atacat numeroase ţinte ale organizaţiilor teroriste din întreaga Fâşie Gaza. Zeci de avioane de luptă au atacat peste 200 de ţinte în toată zona cartierului Rimal şi Khan Yunis în timpul nopţii", a precizat armata într-o postare pe X însoţită de un videoclip care arată clădiri distruse.
Loviturile aeriene israeliene asupra Fâşiei Gaza au ras de pe faţa pământului 790 de locuinţe şi au avariat grav 5.330, a anunţat marţi dimineaţă Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare. Deteriorarea a trei puncte de alimentare cu apă şi canalizare a întrerupt serviciile pentru 400.000 de persoane, mai spune ONU.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰