Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Tatăl unui tânăr ucis de un șofer kamikaze s-a spânzurat după ce a aflat sentința primită de cel care i-a omorât fiul, în Spania

Un tată distrus de durere, după pierderea ambilor fii, la distanță de doar câteva luni, s-a spânzurat pe un teren de baschet. Bărbatul era măcinat de depresie și și-a pus capăt zilelor după ce a aflat sentința primită de șoferul care i-a ucis unul dintre cei doi băieți.

de Veronica Micu

la 06.11.2021 , 05:22

Francisco López nu a trecut niciodată peste moartea fiului său Victor.

În dimineața zilei de 15 septembrie 2019, tânărul de doar 20 de ani a fost victima imprudenței lui Kevin Cui, un șofer beat și vitezoman. 

După o noapte udată cu alcool, chinezul s-a urcat la volan și, după ce a rulat câteva minute pe contrasens, pe șoseaua de centură a Madridului, s-a izbit cu mașina de autoturismul condus regulamentar de Victor Lopez.

Articolul continuă după reclamă

În acea dimineață fatidică de duminică, tânărul de 20 de ani era în drum spre serviciu. De trei zile, se angajase măcelar la un supermarket.

Pe acelaşi subiect

Victor a murit nevinovat, ucis de un șofer beat

Ciocnirea s-a produs la kilometrul 25, iar imaginile surprinse după accident sunt terifiante. Mașina lui Victor a fost făcută praf, tânărul neavând nicio șansă de supraviețuire. După impactul violent, a rămas încarcerat, trupul său fără viață fiind scos de pompieri.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Șoferul kamikaze, în schimb, a fost transferat la Spitalul Gregorio Marañón cu un traumatism la braț. 

Procesul a avut loc în urmă cu câteva luni la Tribunalul Provincial din Madrid, iar sentința a fost dată în urmă cu doar două săptămâni. Potrivit publicației El Spaniol, pe 15 octombrie, Kevin Cui a fost condamnat la opt ani de închisoare.

Kevin Cui a fost condamnat la 8 ani de închisoare

El Pais

Pedeapsa a inclus privarea lui de dreptul de a conduce timp de nouă ani și plata a 100.000 de euro tatălui și a 110.000 de euro mamei tânărului decedat, cu titlu de răspundere civilă. 

Tatăl distrus de durere și-a pus capăt zilelor

La 15 zile după pronunțarea sentinței, Francisco López, tatăl tânărului ucis în accident, și-a pus capăt zilelor. "Când s-a pronunțat sentința, a fost devastat. El și soția lui făceau tratament psihoclogic", a declarat pentru presa spaniolă un apropiat al familiei.

Potrivit portalului telecinco.es, bărbatul s-a spânzurat pe un teren de baschet din municipalitatea madrilenă Rivas-Vaciamadrid.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Nu a acceptat moartea lui Víctor, suferea de o depresie foarte puternică, nu a suportat să trăiască fără el", a declarat pentru El Pais avocatul familiei Bárbara Royo, care a delimitat gestul lui Francisco López de pedeapsa care i-a fost dată lui Cui. 

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Mapamond » Tatăl unui tânăr ucis de un șofer kamikaze s-a spânzurat după ce a aflat sentința primită de cel care i-a omorât fiul, în Spania