Trei surori s-au aruncat de la balcon, după ce tatăl le-a confiscat telefoanele din cauza unui joc, în India
O tragedie greu de cuprins în cuvinte s-a petrecut în India, unde trei surori adolescente au recurs la un gest extrem după ce tată lor le-a confiscat telefoanele și nu le-a mai dat voie să acceseze un joc coreean. Cele trei fete au lăsat în urmă un bilet de adio.
Trei surori din India, de 12, 14 și 16 ani s-au aruncat de la etaj, într-un gest extrem și greu de înțeles, după ce tatăl lor le-a interzis să mai acceseze un joc coreean și le-a confiscat telefoanele, potrivit presei locale.
Copilele au lăsat în urmă un bilet de adio de opt pagini, după care s-au aruncat, una după alta, de la balcon. Există însă martori care spun că, de fapt, două dintre surori ar fi încercat să o oprească pe a treia, moment în care ar fi căzut accidental.
Tatăl lor povestește îndurerat că fiicele sale erau "obsedate" de tot ceea ce ținea de Coreea de Sud: filme, muzică și seriale. Bărbatul a mai adăugat că această pasiune a început în pandemie, iar fetele au ajuns până în punctul în care au abandonat școala. La un moment dat, Kumar a descoperit că fiicele lui jucau un joc pe care l-a considerat nepotrivit, așa că a decis să le confiște telefoanele. Din disperare și din răzbunare, cele trei au recurs la gestul cutremurător, crede părintele îndoliat.
"Tati, iartă-ne. Coreea de Sud e viața noastră. Coreea este marea noastră dragoste și orice ai spune, nu putem renunța la asta. Așa că ne omorâm. Ai încercat să ne îndepărtezi de coreeni, dar acum știi cât de mult îi iubim", ar fi scris fetele în biletul de adio, potrivit tatălui lor. Potrivit Daily Mail, pe pereții camerei fetelor au fost găsite și mesaje scrise în limba engleză, precum "I am very, very alone" și "make me a hert of broken" (scris cu greșeli).
Autoritățile au primit un apel în jurul orei 2:15 a.m. Polițiștii ajunși la fața locului au găsit trupurile fetelor pe sol. Surorile au fost transportate de urgență la spital, unde au fost declarate decedate. "Așa ceva nu ar trebui să i se întâmple niciunui părinte sau copil", a spus Kumar. "Dacă aș fi știut despre acel joc, nu le-aș fi lăsat niciodată să îl joace", scrie New York Post.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰