Trucul simplu prin care o femeie câştigă 700 de euro, fără să investească nimic. Cu banii, englezoaica a deschis şi o mică afacere
Viaţa costă tot mai mult, iar majoritatea oamenilor sunt în căutare continuă de surse de venit. Mai ales dacă asta nu presupune investiţii majore sau, chiar mai bine de atât, nu cere decât să pui la bătaie decât ceea ce deţii deja. O femeie din Cambridge, Marea Britanie, spune că a găsit "reţeta succesului" şi că trucul care nu o costă practic nimic îi aduce în buzunar aproape 700 de euro pe an. "Un prieten mi-a dat ideea. Mi s-a părut simplu, profitabil, şi cu efort minim", spune englezoaica.
Banii nu pică din cer, cu toate că mulţi visează cu ochii deschişi să trăiască o viaţă perfectă, fără grija zilei de mâine. Fie că deschid afaceri mici, cu potenţial de succes, ori se aventurează pe terenul unor investiţii riscante, mulţi oameni sunt în căutarea unor surse de venit care să le rotunjească frumos conturile, pe lângă salariul de toate zilele. Idei sunt multe, iar o englezoaică se laudă că a găsit o soluţie simplă şi eficientă. Femeia a povestit cum face bani, reuşind să adune aproape 700 de euro fără să investească, practic, nimic.
Cum face 700 de euro pe an
Potrivit Mirror, Christine Pearl nu a avut nevoie decât de un singur lucru pentru a-şi pune "afacerea" pe picioare. Un loc de parcare. Care, în ziua de azi, nu este deloc un aspect de neglijat pentru şoferi. Devine tot mai greu, uneori chiar imposibil, să laşi maşina în apropierea locului unde ai nevoie să ajungi. Femeia şi-a licitat locul de parcare pe o platformă special dedicată, iar acum câştigă în mod normal între 33 de euro şi 57 de euro pe lună.
Christine foloseşte micul trus din 2018 şi spune că are un venit anual mediu de aproape 700 de euro, doar din acest mic artificiu. Nici măcar nu necesită un efort prea mare, adaugă ea. "Un prieten mi-a dat ideea. Mi s-a părut simplu, profitabil, şi cu efort minim. Nu voiam decât să fac nişte bani în plus. Lucrez part-time, am un job administrativ plătit cu ora. Aşa că un venit suplimentar nu îmi strică deloc", spune englezoaica.
A pornit o mică afacere
De fiecare dată când vedea o maşină parcată pe locul ei, se simţea de parcă a câştigat un premiu. "Uneori mă frustrau sarcinile plictisitoare pe care le aveam de îndeplinit la locul de muncă. Dar mă uitam afară şi vedeam maşina parcată în faţa casei mele, care îmi aduce la fel de mulţi bani", adaugă Christine Pearl. În plus, şi-a deschis o mică afacere cu haine second-hand, pe care le vinde online. Cu ajutorul banilor obţinuţi de la locul de parcare închiriat, poate cumpăra mai multe articole vestimentare vintage, la mâna a doua, pentru micul ei magazin.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰