Un român a sechestrat un cuplu în Italia după o întâlnire intimă în 3. Cum au reuşit victimele să ceară ajutor
Un cetățean român în vârstă de 31 de ani a fost arestat în Italia după ce o întâlnire intimă în trei s-a transformat într-un coşmar. Potrivit autorităților, citate de presa italiană, bărbatul este acuzat că a sechestrat un cuplu timp de peste două ore, l-a amenințat pe partenerul femeii cu două cuțite și a agresat sexual femeia.
Incidentul a avut loc în localitatea Massarosa, din provincia Lucca, unde un cuplu din regiunea Versilia închiriase o casă izolată pentru întâlnirea privată. Conform anchetatorilor, în jurul orei 03:00, întâlnirea a degenerat brusc, după ce românul ar fi scos două cuțite și i-ar fi amenințat pe cei doi, relatează La Nazione.
Bărbatul le-ar fi confiscat telefoanele mobile și i-ar fi obligat să rămână în locuință
Poliția susține că bărbatul le-a confiscat telefoanele mobile și i-a obligat să rămână în locuință, împiedicându-i să ceară ajutor. Pe durata sechestrării, care s-ar fi întins pe mai bine de două ore, femeia ar fi fost agresată sexual în repetate rânduri, în timp ce partenerul ei era amenințat și nu putea interveni.
În jurul orei 05:30, suspectul ar fi obligat-o pe femeie să îl însoțească cu mașina până la un automat pentru a cumpăra țigări. Potrivit anchetatorilor, agresiunile sexuale ar fi continuat și în timpul deplasării, femeia fiind amenințată permanent cu unul dintre cuțite.
Suspectul ar fi obligat-o pe femeie să îl însoțească cu mașina până la un automat să-şi cumpere ţigări
Momentul culminant a venit în clipa în care bărbatul a rămas singur în locuință. Deși fusese amenințat să nu încerce să fugă sau să alerteze autoritățile, acesta a reușit să găsească telefonul mobil, pe care agresorul îl mutase într-o cameră, fără să îl ia cu el. În jurul orei 06:00, victima a apelat numărul de urgență 112 și a anunțat că el și partenera sa sunt ținuți ostatici sub amenințarea a două cuțite.
Polițiștii din Viareggio au ajuns rapid la locul indicat și au așteptat întoarcerea suspectului. Acesta a fost interceptat chiar în fața locuinței și imobilizat după o scurtă altercație. Asupra lui au fost găsite cele două cuțite folosite, potrivit anchetei.
Victima a apelat 112 şi a anunţat că el şi partenera sunt ţinuţi ostatici, sub ameninţarea a două cuţite
Autoritățile italiene susțin că bărbatul a continuat să manifeste un comportament violent și după arestare, provocând distrugeri în autospeciala Poliției pe durata transportului către Comisariatul din Viareggio.
Românul este cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal, agresiune sexuală, port ilegal de arme, opunere la intervenția forțelor de ordine și distrugere calificată. La dispoziția procurorului de serviciu din cadrul Parchetului din Lucca, acesta a fost transferat în Penitenciarul Prato, unde va rămâne în arest preventiv până la continuarea procedurilor judiciare.
Cuplul, aflat în stare de șoc, a fost audiat de anchetatori, care încearcă să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs incidentul. Ancheta este în desfășurare, iar acuzațiile formulate împotriva suspectului urmează să fie analizate de instanță.
