Antena Meniu Search
x

Galerie foto „Zboară sus, îngerul meu, până ne întâlnim din nou”. O mamă de 23 de ani, care a murit în urma unui grav accident rutier în Anglia, plânsă de prietenii săi

23 de ani și o fetiță de doar trei ani care acum va trebui să trăiască o viață întreagă fără cea mai dragă ființă.

de Monica Palade

la 03.03.2023, 15:31

Sharna Brooke Burgin, o mamă de 23 de ani, a murit într-un cumplit accident rutier, în care a fost implicat un Mercedes și un taxi. Femeia era pasager în prima mașină când a avut loc accidentul fatal din Sheffield, Anglia, în urma căruia patru persoane au fost rănite.

„Zboară sus, îngerul meu, până ne întâlnim din nou”

Șoferul Mercedesului, un tânăr de 23 de ani, a fugit de la locul accidentului. Ulterior el a fost arestat și este acuzat de vătămare corporală prin conducere periculoasă și fuga de la locul accidentului. Bărbatul a fost eliberat pe cauțiune în așteptarea procesului.

Sharna Brooke Burgin a fost transportată la spital în stare critică, iar o zi mai târziu a murit. O fetiță de 3 ani a rămas acum orfană de mamă. Prietenii femeii au organizat o strângere de fonduri pentru familia femeii. Mesaje emoționante au fost postate pe rețelele de socializare.

Pe acelaşi subiect

„Frumoasa mea cea mai bună prietenă din întreaga lume, sora mea de suflet, sunt cu adevărat zdrobită și devastată, viața va fi atât de diferită fără tine, mâna mea dreaptă. Mi-e atât de dor de tine, ne va fi cu adevărat dor de tine, să te odihnești în liniștea interioară, te voi iubi mereu și pentru totdeauna și prețuiesc fiecare moment pe care l-am trăit împreună. Voi avea grijă de familia ta și de fetița ta, zboară sus îngerul meu până ne întâlnim din nou”, a scris Ashleigh Turner.

Un alt prieten, Jackie Hector, a scris: „Îmi pare atât de rău din adâncul sufletui, ce tânără frumoasă a fost atât în interior, cât și în exterior. Am inima zdrobită pentru voi toți”.

Oamenii legii fac apel la martorii care au asistat la coliziune sau care au vreo înregistrare cu camera de bord care ar putea ajuta la ancheta în curs.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Mapamond » „Zboară sus, îngerul meu, până ne întâlnim din nou”. O mamă de 23 de ani, care a murit în urma unui grav accident rutier în Anglia, plânsă de prietenii săi