Finala Asia Express, 11 noiembrie. Valerie Lungu, la un pas de atac de panică: "Măcar am murit în China"
Finala sezonului 9 Asia Express - Drumul Mătăsii, din data de 11 noiembrie 2026, a început cu o probă care le-a pus la încercare nu doar curajul concurenţilor, cât şi limitele fizice şi emoţionale. Finaliştii au ajuns la Jin Mao Tower, una dintre cele mai emblematice clădiri din Shanghai, unde au avut de îndeplinit o misiune la peste 500 de metri înălţime. Pentru a obţine cele patru numere necesare continuării cursei, aceştia au trebuit să parcurgă o platformă exterioară şi să realizeze fotografii în mai multe poziţii, la indicaţiile personalului.
Proba s-a dovedit o adevărată provocare pentru Valerie Lungu, care şi-a recunoscut încă de la început teama de înălţime. Vedeta a mărturisit că misiunea i se pare extrem de dificilă şi că emoţiile ar putea să o împiedice să ducă totul la bun sfârşit.
Valerie Lungu, îngrozită de proba la peste 500 de metri înălțime: "Fac atac de panică"
"Eu nu pot să înţeleg de ce tocmai în finală au dat această misiune, care este foarte complicată şi care te încetineşte, mai ales pe mine, care am frică de înălţime. Eu leşin acolo de frică, fac atac de panică, leşin!", a spus Valerie.
Nici Gabi Torje şi Alin Alexuc nu au privit proba fără emoții. Gabi Torje a vorbit despre provocarea de a ieși în exteriorul clădirii și despre dorința de a-și învinge teama pentru a putea continua misiunea.
"Noi am avut în etapa a patra problema cu înălţimea, dar i-am spus lui Alexuc că astăzi, indiferent ce se va întâmpla, o să reuşesc", a povestit şi Gabi Torje.
"Curaj, că de-aia e finala, să ne ducă la extreme", a mai adăugat Gabi Torje.
Cum a reacționat Valerie Lungu la prima fotografie realizată pe platforma exterioară
Pentru Valerie, primele momente ale probei au fost deosebit de dificile. Deși concurenții erau asigurați cu echipamente speciale, senzația de a păși în exteriorul clădirii, la o asemenea altitudine, i-a provocat emoții puternice. Vedeta a recunoscut că, încă de la prima fotografie, picioarele au început să-i tremure necontrolat.
"La prima fotografie, când m-am lăsat, îmi tremurau picioarele fără să le pot controla. Tremurau atât de tare când am văzut cum este acolo, încât nu le mai puteam controla", a mărturisit concurenta.
Pe măsură ce misiunea avansa, participanții au fost nevoiți să adopte poziții din ce în ce mai dificile pentru fotografii, inclusiv să se lase pe spate și să renunțe treptat la sprijinul mâinilor. Chiar dacă erau asigurați, senzația de gol le-a dat emoții puternice.
"Dar frica apare când știi că te lași în gol și începi să te gândești: "Dacă alunec, dacă pic sau dacă se întâmplă ceva?"", a explicat Valerie.
Încurajările partenerului și indicațiile personalului au ajutat-o să continue. Concurenta a reușit să ducă la bun sfârșit prima parte a misiunii, iar echipa a obținut primele două numere. Au urmat alte fotografii și noi momente tensionate, până când au reușit să descopere toate cifrele necesare.
"Deci eu eram șocată. Tot ce-mi doream în momentul acela era să nu ajung să fac un atac de panică, pentru că, dacă începeam să fac un atac de panică, era gata. Se termina toată situația", a mai spus Valerie.
Unul dintre cele mai memorabile momente a fost reacția concurentei în timp ce încerca să-și învingă teama și să meargă mai departe alături de echipă.
"Nu am putut să-mi las echipa în urmă și am zis: "Dacă mor aici, măcar am murit în China!"", a povestit Valerie.
Gabi Torje, cuprins şi el de teamă la Jin Mao Tower: "Fac pe mine de frică"
La rândul său, Gabi Torje a recunoscut că a resimțit presiunea probei. Acesta a explicat că a ales să iasă primul în exteriorul clădirii, pentru a vedea cum se desfășoară misiunea.
"Am ieșit înaintea lui Alexu, adică nu am mai așteptat să iasă el, ca să merg eu după el. Am vrut să văd cum este la înălțime. Am zis să ies eu primul, să văd cum e. Am fost exact omul acela care acționează inconștient, numai ca să facă lucrurile acestea cât mai repede", a adăugat Gabi Torje.
În timpul probei, nici acesta nu și-a ascuns teama, mărturisind, în timp ce era fotografiat la înălțime: "Fac pe mine de frică."
