Oase, unul dintre ajutoarele Furnicuțelor, este responsabil de provocările zilnice în noul format

De luni până vineri. De la 17:00 la 19:00. Din 20 aprilie. Un show cum nu s-a mai văzut, dar care nu poate fi ratat. Un format care va schimba după amiezile și va aduce starea de bine tuturor celor de acasă. Furnicuțele, doar la Antena 1 și pe AntenaPLAY!

de Redactia Observator

la 08.04.2026 , 13:10

Oase, unul dintre ajutoarele Furnicuțelor, este responsabil de provocările zilnice în noul format Oase, unul dintre ajutoarele Furnicuțelor, este responsabil de provocările zilnice în noul format

Cu Denise Rifai la cârma producției și cu două super furnicuțe mereu puse pe comentat, Scamă și Blană, invitații vor avea parte de o experiență de neuitat. Timp de două ore, cei care vor ajunge în platoul emisiunii vor fi nevoiți să răspundă tuturor curiozităților și nu vor putea să se ascundă în fața provocărilor pe care le vor primi.

Aceste teste vor fi lansate de nimeni altul decât Oase, co-prezentatorul formatului, care va pregăti în fiecare zi unele dintre cele mai neașteptate provocări. Ajutorul Furnicuțelor, nu va lăsa niciun invitat să stea prea mult pe scaun, ci-l va face să treacă prin probe care îi vor testa diferite aptitudini – toate cu un scop clar: cei care sunt în fața televizoarelor să-i cunoască și într-un mod diferit!

De ce l-au ales Furnicuțele chiar pe Oase? Răspunsul va fi aflat încă din primele ediții – cel care a câștigat sezonul 3 Power Couple a demonstrat că se poate descurca în orice probă și că poate depăși orice teamă pentru a merge până la capăt. Astfel, el poate acum să-i testeze și pe alți curajoși!

Articolul continuă după reclamă

Ce-i așteaptă pe Piedone, Arafat, WRS, Romică Țociu, Cosmin Natanticu, Diana Matei și mulți alții? Aflăm din 20 aprilie, de la ora 17:00!

”Nu știu exact cum am ajuns și eu la «Furnicuțele»... probabil m-au ales după înălțime, fiind mic ca o furnică! Lăsând gluma la o parte, mă bucur enorm că fac parte din acest proiect nebun, unde două Furnicuțe zic ce vor și fac mișto de toată lumea. Pe lângă asta, să o stresez pe Denise Rifai și pe invitați cu niște jocuri pregătite de mine și echipa, este ceva ce oricine și-ar dori. Este un proiect în care mă simt 100% la locul meu și mă bucur că am această ocazie”, spune Oase, înainte de startul difuzărilor!

Nu ratați noul show, Furnicuțele, din 20 aprilie, de la ora 17:00, la Antena 1 și AntenaPLAY!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sărbătoriţi Paştele acasă sau plecaţi în vacanţă?
Observator » Media » Oase, unul dintre ajutoarele Furnicuțelor, este responsabil de provocările zilnice în noul format