Observator » Ştiri Mondene » Actorul american, Philip Seymour Hoffman, a fost găsit mort

Actorul american, Philip Seymour Hoffman, a fost găsit mort

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 02.02.2014, 20:56 | Modificat la 02.02.2014, 23:02

Actorul Philip Seymour Hoffman a fost găsit mort în apartamentul său din Manhattan, anunţă publicaţia Wall Street Journal.

Se pare că actorul, în vârstă de 46 de ani, a fost găsit zăcând fără suflare, în baie, de către un prieten de-al său, scenarist. Potrivit publicației americane, acesta a anunțat tragedia la 911.

Deocamdată, anchetatorii nu au făcut publică o cauză a morții. Speculațiile se îndreaptă însă spre o supradoză de droguri, scrie variety.com.

Unul dintre cei mai apreciați actori americani, Hoffman a câștigat, în 2006, premiul Oscar pentru rolul său din filmul "Capote" in 2006 și a mai fost nominalizat de trei ori la categoria "Cel mai bun actor in rol secundar" pentru aparițiile din filmele "Charlie Wilson's War" (2007), "Doubt" (2008) și "The Master" (2012).

Articolul continuă după reclamă

De-a lungul carierei sale extraordinare, Hoffman a jucat în producții uriașe precum: "Hunger Games", "Big Lebowski", "Talentatul domn Ripley", "Doi oameni perfecti", "Dragonul Rosu", "Cold Mountain", "Misiune: Imposibila III", "Synecdoche, New York", "Ziua tradatorilor/ The Ides of March" si "Moneyball: Arta de a invinge".

Vestea a căzut ca un trăznet peste lumea cinematografică, mai ales că, recent, actorul și-a făcut apariția la Sundance Film Festival, pentru a-și promova noul film "God's Pocket".

Pe acelaşi subiect

Actorul american era căsătorit cu Mimi O'Donnell și avea 3 copii - un băiat de 10 ani și două fete.

Publicația Mirror scrie că Hoffman a urmat, în trecut, un tratament pentru dependența sa de heroină și de pastile. În prezent, se pare că ducea aceeași luptă.

Starul din "Capote" și "Boogie Nights" a petrecut, anul trecut, 10 zile într-o clinică de dezintoxicare.

Aceeași publicație scrie că Hoffman a început să consume droguri pe bază de prescripție medicală, în 2012, înainte de a trece la heroină.