Un exemplu de neoprit: Anamaria German, în fața juraților X Factor!
Un exemplu de tărie și voință de neoprit, Anamaria German va urca în această seară, de la 20.30, la Antena 1, pe scena X Factor, pentru a cânta în fața celor patru jurați!
Dintr-un scaun cu rotile, frumoasa Anamaria German, nu doar conduce propria afacere, dar visează să inspire și alte persoane imobilizate care și-au pierdut speranța la o viață normală. ”Mi s-a părut cea mai bună modalitate de a transmite celorlalți oameni aflați în fotolii rulante. Dacă unul dintre cei 10 oameni izolați acasă va reuși să depășească aceste bariere după ce mă va vedea aici, acela va fi cel mai mare câștig al meu”, a povestit Ana Maria, care a rămas imobilizată în urma unui accident rutier, la vârsta de 22 de ani, în timp ce se întorcea de la un spectacol. Cu o fractură cervicală, Anamaria a fost declarată moartă în urma unei operații dificile, dar o minune a făcut ca ea să câștige lupta și, deși este paralizată de la piept în jos și nu poate respira complet, reușește totuși să cânte uneori. Cum vor reacționa cei patru jurați X Factor, telespectatorii vor afla în această seară, de la ora 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție a emisiunii.
O noutate a celui de-al nouălea sezon X Factor, difuzat în fiecare vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, pe care atât concurenții, cât și jurații au aflat-o încă din primul episod a fost împărțirea grupelor! Astfel, dacă până acum jurații aflau abia la finalul audițiilor ce grupă le va fi repartizată, anul acesta, Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au fost anunțați încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce îi va face să ia decizii mult mai strategice.
Așadar, în sezonul 9 X Factor, Loredana va fi mentorul grupei de băieți sub 24 de ani, Florin Ristei a primit Grupurile, Ștefan Bănică va căuta factorul X în rândul fetelor de sub 24 de ani, în timp ce Delia crede că are categoria câștigătoare: Mixt este grupul pentru concurenți de peste 24 de ani, iar până acum jurata X Factor a câștigat în ambele cazuri când a mai fost mentorul lor – în 2013, alături de Florin Ristei, iar în 2018 împreună cu Bella Santiago.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰