Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un dirijor român a câştigat premiul Grammy pentru 'cea mai bună interpretare solo'

Dirijorul român Cristian Măcelaru a câştigat premiul Grammy 2020 la categoria 'cea mai bună interpretare solo'.

de Alin Tarnovschi

la 27.01.2020 , 14:37

Cristian Măcelaru, românul care a câştigat premiul Grammy 2020 Cristian Măcelaru, românul care a câştigat premiul Grammy 2020 - romania-muzical.ro

Dirijorul român Cristian Măcelaru a câştigat premiul Grammy 2020 la categoria 'cea mai bună interpretare solo'.

Cristian Măcelaru, violonista scoţiană Nicola Benedetti şi Orchestra Simfonică din Philadelphia au fost laureaţi cu premiul Grammy, la gala de noaptea trecută, pentru albumul ce cuprinde lucrări de Wynton Marsalis, un concert în re major pentru vioară şi ochestră şi suita pentru vioară.

Măcelaru este al doilea dirijor român premiat cu Grammy, după Christian Badea care a obţinut premiul în anul 1985.

Articolul continuă după reclamă

Cristian Măcelaru, născut în Timişoara în martie 1980, este un dirijor român, director muzical şi dirijor al Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo, California (din august 2017).

Pe acelaşi subiect

De asemenea, Măcelaru este dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Koln (începând cu stagiunea 2019/2020), potrivit Wikipedia.

Cristian Măcelaru s-a format ca violonist în Timişoara, iar de la vârsta de 17 ani s-a stabilit în Statele Unite ale Americii.

"Am crescut într-o familie cu 10 frați în care era un program foarte bine definit vizavi de școală și studiul muzical. La sfârșitul clasei a doua am început să cânt în orchestra bisericii. Activitățile din casă se reduceau la făcut focul și ce era strict necesar pentru că eram cel mai mic. Din clasa a cincea m-am axat foarte mult pe concursuri naționale și internaționale de vioară. Dimineața eram la școală, iar ziua studiam", a declarat dirijorul român în biografia Wikipedia.

Conform Radio România Muzical, în luna noiembrie a anului trecut, Cristian Măcelaru a fost numit director muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei, funcţie pe care o va prelua începând cu anul 2021.

Alin Tarnovschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri Mondene » Un dirijor român a câştigat premiul Grammy pentru 'cea mai bună interpretare solo'