Antena Meniu Search
x

Dezvăluiri şocante în cazul lui Weinstein. Producătorul de la Hollywood avea o listă secretă cu cei care ar fi ştiut de abuzurile sale

Harvey Weinstein a întocmit o listă secretă cu 100 de nume importante vizate de producător în încercarea de a descoperi ce ştiau despre abuzurile sale.

Harvey Weinstein a întocmit o listă secretă cu aproximativ 100 de nume ale unor importante persoane vizate de producător în încercarea de a descoperi ce informaţii deţineau despre acuzaţiile de hărţuire şi agresiune sexuală aduse lui şi dacă aveau intenţia de a le face publice, potrivit The Guardian.

În documentul obţinut apar 91 de actori, producători, agenţi, finanţatori şi alţi profesionişti din industria de film. Lista a fost întocmită, aparent, cu intenţia de a preveni ca acuzaţiile să fie dezvăluite.

Weinstein a făcut această listă la începutul anului, iar printre numele care apar se află Rose McGowan, una dintre cele mai vehemente acuzatoare ale lui, care a declarat că producătorul a violat-o, şi Laura Madden, care l-a acuzat de hărţuire sexuală şi comportament indecent.

Actriţa Sophie Dix, care l-a acuzat de asemenea de hărţuire, se află între cei vizaţi. O notă scrisă alături de numele ei arată că managerul de producţie fusese deja contactat de investigatorii privaţi ai lui Weinstein şi era „foarte ursuz”.

Sursa: Agerpres

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Observator » Stiri Mondene » Dezvăluiri şocante în cazul lui Weinstein. Producătorul de la Hollywood avea o listă secretă cu cei care ar fi ştiut de abuzurile sale