Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gabriela Firea va deveni, din nou, mamă de băiat

Gabriela Firea are 42 de ani şi peste câteva luni va naşte tot un băieţel. Pe bebeluşul care se va naşte în luna mai a decis să îl numească Zian, după prenumele de botez al părintelui Arsenie Boca

de Redactia Observator

la 07.11.2014 , 20:00

Gabriela Firea are 42 de ani şi peste câteva luni va naşte tot un băieţel. Pe bebeluşul care se va naşte în luna mai a decis să îl numească Zian, după prenumele de botez al părintelui Arsenie Boca

De doi ani şi jumătate, Gabi Firea şi Florentin Pandele au învăţat, din nou, cântecele copilăriei. David cântă şi dansează şi a făcut, imediat, o pasiune pentru microfonul de la Observator. Semn că i-ar putea călca, în viitor, pe urme mamei, în cariera de jurnalist. Peste şase luni, însă, va avea concurenţă serioasă.

La 42 de ani, Gabi a aflat că va fi mamă a treia oară. I-a dat vestea soţului ei, imediat după ce s-au întors din vacanţa de vară, din Grecia. "Ne-am întors din concediu mai mulţi decât am plecat. Eu am avut întotdeauna încredere în Dumnezeu şi dacă el mi-a trimis acest dar, fără niciun fel de tratament, fără medicament, am considerat că va fi bine până la capăt".

Vezi și

Au decis să îi pună numele Zian. După prenumele de botez al părintelui Arsenie Boca. Zian se va naşte în luna mai, iar până atunci, Gabriela nu are de gând să renunţe la munca ei.

Şi pentru că băieţii lui Florentin Pandele sunt deja mari, până la venirea pe lume a lui Zian, Gabriela şi Florentin se aşteaptă să fie anunţaţi şi că vor fi bunici.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri Mondene » Gabriela Firea va deveni, din nou, mamă de băiat