Jennifer Lopez şi Ben Affleck, fotografiaţi din nou împreună la 17 ani după despărţire. Cum au fost surprinși cei doi
Jennifer Lopez şi Ben Affleck formează din nou un cuplu la 17 ani după ce s-au despărţit.
Cei doi au fost fotografiaţi în drum spre casa lui de vacanţă din statul Montana. Chiar dacă până acum, ei susţineau că sunt doar prieteni, fotografiile îi contrazic. Cei doi au fost surprinşi când se ţineau de mână pe aeroport. Imaginile vin la o lună după ce J Lo a anunţat că se desparte oficial de logodnicul ei Alex Rodriguez. Nostalgic, bărbatul a postat acum câteva zile poze din trecut cu artista.
Este reuniunea la care fanii cuplului Bennifer sperau în 2004, atunci când JLo şi Ben Affleck s-au despărţit. Zvornurile conform cărora cei doi formează un cuplu au fost confirmate de pozele în care apar ţinandu-se de mână.
Jennifer Lopez şi Ben Affleck s-au întâlnit prima oară pe platourile de filmare ale comediei romantice "Gigli". Ea căsătorită cu dansatorul Cris Judd, el - printre burlacii de top de la Hollywood. La scurt timp a început şi relaţia dintre cei doi, iar destinul i-a adus din nou împreună pe marile ecrane în pelicula Jersey Girl.
În noiembrie 2002, Jennifer Lopez şi Ben Affleck s-au logodit şi au devenit cel mai mediatizat cuplu de la Hollywood. Paparazzi erau pe urmele lor oriunde mergeau şi se aflau pe prima pagină a tabloidelor. Lipsa de intimitate a inspirat-o atunci pe Jennifer Lopez să lanseze piesa Jenny from the Block.
Frenezia din jurul lor le-a adus şi sfârşitul relaţiei. Cu doar cateva zile înainte de nuntă, cei doi au anunţat că nu îşi vor mai uni destinele. Iar în ianuarie 2004 au confirmat că se despart definitiv. Totuşi, au ramas în relaţii bune şi de-a lungul anilor şi-au exprimat admiraţia unul fata de celălalt inclusiv în timpul unor interviuri. Acum, la o lună după ce Jennifer Lopez a rupt lodogna de coregraful Alex Rodriguez, artista este văzută din ce în ce mai des alături de Ben Affleck.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰