Antena Meniu Search
x

Curs valutar

La Gomera, marele câștigător al premiilor Gopo 2020

Dulce a fost seara actorilor, producătorilor şi regizorilor care au participat la Gala Premiilor GOPO. Oscarurile româneşti, unul dintre puţinele astfel de evenimente organizate în ultima vreme, au avut loc într-un decor impus de pandemie. În aer liber, pe o arenă din Capitală. O premieră, de altfel, pentru participanţi.

de Redactia Observator

la 30.06.2020 , 16:35

  • Filmul regizat de Corneliu Porumboiu, marele câștigător
  • Premiile Gopo 2020, organizate în aer liber

La Gomera este pelicula care a dominat ceremonia premiilor GOPO din acest an. 9 premii a câştigat filmul regizat de Corneliu Porumboiu, care a avut premiera mondială anul trecut, la Cannes. Printre ele, cel mai bun lungmetraj, cea mai bună imagine, dar şi cel mai bun scenariu.

CORNELIU PORUMBOIU, regizor - Am fost inspirat de un limbaj fluierat care există pe o insulă, la Gomera, în Canare şi subiectul a fost de aşa natură ca am scris cu gândul la acest limbaj.

PATRICIA POIENARU, PRODUCATOR LA GOMERA - A fost un proces lung, de câţiva ani de zile, un poriect ambiţios, pentru resursele pe care le am avut, multă muncă, dar în momentele cum e seara aceasta, totul are un rezultat frumos.

Vezi și

Pe lista marilor câştigători s-au regăsit şi peliculele Arest, Monştri şi Heidi.

A 14-a gală a premiilor GOPO a fost însă. cu totul atipică. În anul pandemiei, ceremonia s-a ţinut pentru prima dată în aer liber. Covorul roşu din faţa Teatrului Naţional Bucureşti a fost înlocuit cu cel. din iarbă, de pe o arenă din Capitală. Iar ţinutele au fost şi ele adaptate decorului.

Julieta Szönyi, actriţă - E o fericire să ieşi, să-ţi întâlneşti colegii, prietenii, să simţi iarba asta verde sub picioare.

Doar că revederea a fost dulce-amară. Actorii, care nu s-au mai întâlnit de câteva luni, au fost nevoiţi să păstreze distanţa de siguranţă. A fost o gală fără îmbrăţişări. Doar cu strângeri de mână timide.

La intrarea în arenă, invitaţii au respectat regulile. Li s-a luat temperatura şi au trecut printr-un tunel dezinfectant. În plus, ţinutele au fost accesorizate cu. deja consacrata mască de protecţie.

OANA GIURGIU, organizator al galei - E un mare miracol că suntem aici şi că putem să facem acest eveniment. Primii invitaţi la eveniment sunt, desigur, cei pe care îi sărbătorim în acest eveniment, nominalizaţii şi cei care le înmânează, de aici am plecat în lista extinsă.

O listă însă redusă la jumătate, din motive de siguranţă. Actorii străini, deşi nominalizaţi, nu au fost prezenţi în acest an la gală.

MEDEEA MARINESCU, actriţă Lumea nu trebuie să fie speriată, m a întrebat cineva dacă îmi e frică să vin aici, nicidecum, atât timp cât respecţi nişte reguli minime, nu se poate întâmpla nimic.

22 de lungmetraje româneşti, lansate în 2019, au fost luate în calcul de juriul GOPO din acest an. Premiile sunt considerate de specialişti Oscaruri româneşti.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri Mondene » La Gomera, marele câștigător al premiilor Gopo 2020