Antena Meniu Search
x

Liviu şi Andrei se vor transforma în Maria Dragomiroiu şi Raoul la Te cunosc de undeva! "Am să mă abţin cu greu!"

Maratonul transformărilor continuă, în această sâmbătă, de la ora 20:00, la Antena 1, cu o nouă ediție Te cunosc de undeva! prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși și jurizată de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan.

de Redactia Observator

la 06.11.2020, 14:33

Ruleta îi va pune din nou la grea încercare pe concurenţi în cea de-a noua gală, spre deliciul telespectatorilor, iar travesti-urile vor ocupa din nou un loc de cinste. Printre cei care n-au scăpat de năstruşnicia Ruletei şi vor fi nevoiţi să îşi pună perucă, tocuri şi farduri se numără şi Liviu Vârciu, care se va transforma în Maria Dragomiroiu. „Singurul lucru pe care trebuie să îl fac este să nu dorm deloc, ca să îmi crească părul mai mult decât îl am!”, a glumit Liviu la antrenamente, pentru ca mai apoi să completeze: „Cred că dacă ar fi să îi cer un sfat doamnei Maria, singurul lucru pe care mi l-ar spune ar fi „Te rog să nu exagerezi!”. Am să mă abţin cu greu!”, mai spus Liviu. Dacă va reuşi sau nu, telespectatorii vor afla sâmbăta aceasta, de la 20:00, în cea mai nouă gală Te cunosc de undeva!, de la Antena 1.

Liviu şi Andrei se vor transforma în Maria Dragomiroiu şi Raoul la Te cunosc de undeva! "Am să mă abţin cu greu!"

Seara celei de-a noua gale a transforming show-ului va fi deschisă de către Toto Dumitrescu, cu un personaj care, deşi pare incredibil după atâţia ani, nu a fost niciodată la Te cunosc de undeva – Lana Del Rey. Tot de un contre-emploi vor avea parte şi Cătălina Grama-Jojo, care se va transforma într-o cubaneză provocatoare- Camila Cabello, dar şi Tavi Clonda care va imita o fostă concurentă a transforming show-ului, pe Feli. De o adevărată provocare vor avea parte şi Adriana şi Romică, ce se vor transforma într-o blondă israeliancă şi un spaniol dintr-o trupă de mare succes la vremea ei – Istar Alabina & Los niños de sara. Nici pentru AMI nu va fi prea uşor, artista fiind nevoită să se „îngraşe” câteva kilograme bune şi să „îmbătrânească” nişte zeci de ani pentru rolul Tones and I, în vreme ce Adda îşi va juca şansa în travesti şi se va transforma în Puiu Codreanu. Monica şi Marcel vor închide cea de-a zecea gală cu Maluma şi Maitre Gims.

Cine va câștiga cea de-a 9-a gală a acestui sezon, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, de la ora 20:00, într-o nouă ediție a show-ului Te cunosc de undeva!.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri Mondene » Liviu şi Andrei se vor transforma în Maria Dragomiroiu şi Raoul la Te cunosc de undeva! "Am să mă abţin cu greu!"