Antena Meniu Search
x

Lumea e în stare de şoc! Vladimir Putin, bolnav de cancer?

Imaginea celui mai dur om de pe Pământ pare în contradicţie cu ştirea care circulă în presa din întreaga lume! Preşedintele Rusiei ar fi bolnav de cancer

Imaginea celui mai dur om de pe Pământ pare în contradicţie cu ştirea care circulă în presa din întreaga lume! Preşedintele Rusiei ar fi bolnav de cancer

Vladimir Putin pare să aibă probleme mari de sănătate! De ceva timp, în presa europeană circulă zvonul că este bolnav de cancer la măduva spinării. Surse de presă din Belarus şi Polonia au lansat acest zvon, susţinând că liderul de la Kremlin ar fi fost diagnosticat cu o tumoare malignă în urmă cu aproximativ sase luni.

Surse de presă americane susţin însă că Puţin ar avea cancer la pancreas - una dintre cele mai mortale forme de cancer, potrivit foxnews.com.

Starea celui mai de temut om de pe planeta s-ar fi ameliorat în urma unor tratamente pe care i le-a aplicat un medic german în vârstă de 84 de ani, dar care s-a retras din activitate şi l-ar fi abandonat pe liderul de la Kremlin, pentru că nu îi plăcea să vină în Rusia şi nu suferea nici "detaliile de securitate" a preşedintelui rus, mai scrie publicaţia americană.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Stiri Mondene » Lumea e în stare de şoc! Vladimir Putin, bolnav de cancer?