Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sfaturi pentru un machiaj cu mască, practic şi confortabil

În urmă cu câteva luni, se specula că industria de beauty va fi printre primele care va avea un declin semnificativ. S-a şi adeverit asta, vânzările au scăzut cu un procent de 20%.

de Rosse Stan

la 11.11.2020 , 13:45

  • Sfatul make-up artiştilor este să folosiţi un strat de pudră chiar dacă nu aplicaţi fond de ten.
  • Praful sau alte bacterii nu se vor aşeza direct pe piele, fiind îndepăratate ulterior prin demachiere. 

Aici vorbim strict de machiaj, şi e explicabil până la urmă. Dacă ne uităm la întreaga nişă de produse de îngrijire personală, atunci scăderea e mai mică, de doar 3%. Revenind la makeup, colega noastră Rosse Stan a strâns câteva sfaturi pentru un machiaj practic şi confortabil.

Un studiu arată că 90% dintre femeile care lucrează de acasă, se machiază puţin spre deloc. Însă cele care alegem să ne machiem mai profund, ne luptăm cu problema transferului. 

Reporter: Cum facem să nu se mai întâmple asta? 

Vezi și

Isabel Istrat: Este foarte important să ne alegem un fond de ten potrivit tipului de ten şi să nu uităm să folosim pudră. Astfel vom evita acest transfer. 

Înainte de asta, însă, paşii rămân neschimbaţi: întâi demachiem şi curăţăm tenul, iar apoi îl hidratăm. 

Isabel Istrat: O să ţinem cont că pandemia se află în sezonul rece, şi atunci trebuie să aplicăm regulile sezonului rece.

Care sunt destul de simple. Crema de faţă trebuie să conţină factor de protecţie, vitaminele A, C şi E. Iar pentru persoanele peste 30 de ani, acidul hialuronic şi colagenul nu ar trebui să lipsească din compoziţie. Desigur, să nu uităm de serul pentru ochi şi balsamul de buze.

Isabel Istrat: Dacă noi folosim o cremă cu factor şi venim cu un fond de ten care are şi el SPF, e un plus. Însă nu putem să ne bazăm doar pe fondul de ten. Avem de ales între pudra compactă şi pudra liberă. Pudra liberă o recomand unui ten gras. Iar pudra compactă pentru celelalte tipuri de ten.

Sfatul make-up artiştilor este să folosiţi un strat de pudră chiar dacă nu aplicaţi fond de ten. Astfel, praful sau alte bacterii nu se vor aşeza direct pe piele, fiind îndepăratate ulterior prin demachiere. 

Reporter: Măştile, majoritatea sunt un albastru deschis... cu ce ne machiem la ochi ca să se potrivească? 

Isabel Istrat: Putem să realizăm un machiaj în cotract cu masca, culori care să conţină roju sau oranj. Pot să pun şi albastrul măştii, dar nu va fi în contrast. Va fi în ton. 

Reporter: Cum facem cu buzele? 

Isabel Istrat: Nu ştiu câte dintre noi vom reuşi performanţă să nu atingem buzele de mască. De această dată nu vom mai folosi rujuri cremoase, glossuri. Ci un ruj reziestent la transfer, un ruj mat. 

Să nu uităm de, poate cel mai important pas, dezinfectarea produselor. Nu masca este cea care poate provoca probleme la nivelul pielii, ci contactul acesteia cu produsele neigienizate. 

Isabel Istrat: Să luăm în calcul... Dacă avem o pudră compactă sau fardurile, noi dezinfectăm doar pensula, dar fardurile nu.  Există produs special pentru asta, Sub forma unui spray, se pulverizează, vaporii se usucă şi e gata de reutilizat. 

Reporter: Ce produse ar mai trebui dezinfectate?

Isabel Istrat: Rujurile stick pot fi trecute prin flacără, creioanele este suficient să le ascuţim. Fondurile de ten le aplicăm pe plăcuţă sau dezinfectăm mâna foarte bine. 

În alte ţări, soluţia a venit rapid. Se numeşte mask bracket şi este despărţitor de silicon care ţine masca la distanţă de buze dar ajută şi la o respiraţie mai uşoară.

Rosse Stan Like
Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri Mondene » Sfaturi pentru un machiaj cu mască, practic şi confortabil