Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Muzica îi face de neoprit! Povești impresionante, în această seară, într-o nouă ediție X Factor, la Antena 1

Pentru a-ți împlini visul de a urca pe scena X Factor nu e nevoie doar de talent muzical, ci și de puterea de a depăși momente dificile, așa cum o dovedesc, în această seară, de la ora 20.30, la Antena 1, doi concurenți cu o forță interioară de neoprit.

de Redactia Observator

la 16.10.2020 , 10:55

Concurent X Factor, la Antena 1 Povești impresionante, în această seară, într-o nouă ediție X Factor, la Antena 1 - Antena 1

Cu un nume predestinat, Alexandra Serenada Sîrghi se va afla în această seară pentru a doua oară pe scena X Factor. Cea care lipsește însă de această dată este mama sa, cel mai mare susținător al tinerei din Galați, pe care a pierdut-o cu șase luni înainte de audițiile X Factor. ”Am ales să cânt piesa mea de suflet, care îmi amintește de mama mea, care nu mai este printre noi”, va mărturisi Alexandra la finalul prestației sale.

Nici pentru Liviu Panait drumul până la X Factor nu a fost unul ușor după ce, încă din adolescență, a avut curajul să fie sincer față de el și față de cei din jurul său și și-a recunoscut public orientarea sexuală. Chiar dacă acest lucru nu i-a făcut viața mai ușoară, ba chiar l-a determinat să părăsească țara, Liviu reușește să găsească și partea pozitivă în aceste experiențe – faptul că s-a refugiat în muzică și că și-a găsit sufletul pereche. ”Mi-aș dori ca alte persoane care sunt în aceeași situație, dacă sunt la pământ, să ceară ajutorul cuiva avizat! Pentru mine, muzica a fost cel mai bun psiholog”, a spus Liviu.

Cum vor evalua cei patru jurați prestațiile celor doi, dar și ce alți concurenți vor urca pe scena X Factor, telespectatorii vor afla în această seară, de la ora 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție a sezonului nouă.

Articolul continuă după reclamă

Dacă până acum jurații aflau abia la finalul audițiilor ce grupă le va fi repartizată, în cel de-al nouălea sezon X Factor, difuzat în fiecare vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au fost anunțați încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce îi va face să ia decizii mult mai strategice.

Așadar, în sezonul 9 X Factor, Loredana va fi mentorul grupei de băieți sub 24 de ani, Florin Ristei a primit Grupurile, Ștefan Bănică va căuta factorul X în rândul fetelor de sub 24 de ani, în timp ce Delia crede că are categoria câștigătoare: Mixt este grupul pentru concurenți de peste 24 de ani, iar până acum jurata X Factor a câștigat în ambele cazuri când a mai fost mentorul lor – în 2013, alături de Florin Ristei, iar în 2018 împreună cu Bella Santiago.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri Mondene » Muzica îi face de neoprit! Povești impresionante, în această seară, într-o nouă ediție X Factor, la Antena 1