Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ștefan Bănică și fiul lui, Radu Ştefan, vin la Chefi la cuțite

Seria surpizelor continuă luni seara, de la 20.30, la Chefi la cuțite. La bancul de lucru își vor face apariția Ștefan Bănică și fiul lui, Radu Ștefan.

de Redactia Observator

la 28.09.2020 , 11:47

Ștefan Bănică și fiul lui, Radu Ştefan Ștefan Bănică și fiul lui, Radu Ştefan, vin la Chefi la cuțite - Antena 1

Ștefănel chiar e pasionat de bucătărie și noi mâncăm ce gătește el. Din fericire, nu mă moștenește pe parte gastronomică, pentru că eu nu știu să fac decât omletă. Când gătește el, toată familia se strânge la masă, pentru că are feeling. Și de asta îi spun mereu: ia lucrul ăsta și pune-l în ceea ce vrei să faci. În seara asta el e chef-ul, eu sunt aici doar ca să îl ajut, a declarat Ștefan Bănică. Cei doi vor găti pui portocaliu, un preparat cu care Radu își dorește să îi impresioneze pe cei trei chefi. Care va fi reacția lor, dacă va primi sau nu vreun cuțit, telespectatorii vor afla în această seară începând cu ora 20.30.

Ediția de luni seara va avea și un iz traditional. Venită tocmai de pe Valea Izei, Ileana Vlad va fi o surpriză nu doar prin preparatele pe care le aduce pe masa chefilor, ci și prin povestea hainelor pe care le poartă. După mii de experiențe culinare, cei trei vor gusta pentru prima oară bucate din Maramureș de care nu au mai auzit până acum. Dacă sunt sau nu pe placul lor, telespectatorii vor afla în această seară, într-o nouă ediție a degustărilor pe nevăzute.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri Mondene » Ștefan Bănică și fiul lui, Radu Ştefan, vin la Chefi la cuțite