Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cea mai cunoscută staţiune balneară a Europei, salvată de voluntari după ce statul a abandonat-o

Romanii au descoperit-o, românii au distrus-o. Băile Herculane a fost multă vreme cea mai cunoscută staţiune balneară de pe continent, locul în care veneau regi şi regine ca să îşi vindece durerile de oase. Dar, după anii 90 a intervenit aici o combinaţie fatală de indiferenţă, indolenţă şi sărăcie. Şi totul a ajuns ruină. În timp ce autorităţile par într-o permanentă vacanţă, localnicii şi voluntarii reuşesc să mai salveze ce mai poate fi salvat. Urmăriţi primul episod din seria O ţară în vacanţă. 

de Cristi Popovici

la 07.07.2025 , 14:12

Câteva bucăți de gresie, ce-a rămas de la o altă renovare, probabil, pavează acum drumul turiștilor spre bazinele cu apă termală. A făcut asta un localnic, cu bani din donații. 

"Și fiecare a lăsat câte 10 lei, dar uite că s-a făcut ceva", spune un localnic. 

Așa s-a făcut, de fapt, cam tot ce s-a făcut aici în ultimii 7 ani. 

Articolul continuă după reclamă

Câțiva voluntari s-au mobilizat într-o vară și, pe banii lor, au schimbat fața acestui loc. Marian e unul dintre acești voluntari. 

Cea mai cunoscută staţiune balneară a Europei, salvată de voluntari 

"Nu a fost nimic, a fost ditamai iarba, te mâncau balaurii. Că e la mine în oraș, să văd că se face ceva pentru orașul ăsta al nostru", spune un voluntar.

Domnul Vasile vine mai mult de nevoie la Herculane. Îl sâcâie o păcătoasă de coxartroză și doar apele de aici reușesc să facă durerile mai suportabile. 

"Ce ar trebui făcut ca să arate ca o stațiune adevărată? Că, acum, să fim serioși, mai e de lucru. Dar ce nu mai e de lucru în țară? Acolo scările trepidează, patinezi dacă nu ești atent", a declarat Vasile Lobonț.

Un ochi râde, altul plânge. 

"Aici nu era nimic, nu era nici apă băgată, nu erau înscrisuri, nu era nimic. Am făcut curățenie, am scos câteva camioane de gunoi", a declarat Iancu Dumitru, administrator Băi Romane.

Domnul Iancu, de meserie ospătar, n-a putut rămâne indiferent. A preluat băile în ruină, a citit tot ce era scris despre ele, a renovat cum a văzut prin cărți și apoi a deschis ușile larg. Să vină lumea să vadă ce avem și habar n-avem. 

"Nici nu știam că există locul acesta. Locul e demult aici, dar nu știm să îl punem în valoare. Vin turiști și îmi explică: „Dom’le, ce aveți aici... eu am fost în Turcia, era un bolovan, sute de metri la coadă. Aici a stat un pașă cu o poveste de nu știu ce... iar noi aici avem lucruri adevărate și palpabile și ne batem...” adică, nu le punem în valoare. Spuneți adevărul, ne batem joc de ele", a declarat Iancu Dumitru, administrator Băile Apollo.

Stațiunea Băile Herculane este una a contrastelor. Acolo unde s-a investit, locul arată frumos, ca în Occident. Alături însă – ruine care stau să cadă peste turiști.

Băile Neptun, clădire simbol a stațiunii, construită în 1883 și concepută de cei mai mari arhitecți ai vremii, e azi un pericol public. Avea 70 de camere de tratament, 2 saune, o sală de așteptare și o garderobă. Azi, clădirea e pe lista celor mai periclitate 7 monumente ale Europei. 

"S-au vândut și revândut acele clădiri fără să se investească nimic în ele. Așa au ajuns în stadiul pe care îl vedeți – de ruină", a declarat Gheorghe Orza, primar Băile Herculane.

În urmă cu 7 ani, ministrul Turismului de atunci avea altă explicație pentru dezastrul din Herculane. Acum, nici minister al Turismului nu mai avem.

"Câteodată chiar cred că e vorba de lene. Ca să nu spun de prostie", a declarat Bogdan Trif, Ministrul Turismului. 

Dovada că se poate e la doi pași de aceste ruine. Sunt câteva clădiri renovate, unele transformate în hoteluri, unde se îmbină perfect apele vindecătoare care ies din pământ cu luxul inventat de oameni – pe pământ.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » O ţară în vacanţă » Cea mai cunoscută staţiune balneară a Europei, salvată de voluntari după ce statul a abandonat-o