Antena Meniu Search
x

Magda Bucur a mai descoperit un „om invizibil” : „Trăieşte cu câte zile îi mai dă Dumnezeu”

În încercările ei repetate de scoate la lumină dramele adevărate ale oamenilor care așteaptă un transplant, reporterul Observator, Magda Bucur ne oferă o nouă lecție de viață cu emoții, dramă și un happy-end.

În încercările ei repetate de scoate la lumină dramele adevărate ale oamenilor care așteaptă un transplant, reporterul Observator, Magda Bucur ne oferă o nouă lecție de viață cu emoții, dramă și un happy-end.  

Pe domnul Oşan l-am cunoscut la spitalul Fundeni, într-o zi călduroasă de iulie. Împărţea salonul cu un alt pacient aflat, şi el, pe lista de transplant. Amândoi cu aceeaşi grupă de sânge. Amândoi aveau nevoie de un ficat. „E concurentul meu direct" mi-a spus şi mi-a făcut cu ochiul, în stilul său mucalit, maramureşean. Dincolo de glumă, am realizat că era adevărul cu care se trezea în fiecare dimineaţă. Că, într-o zi, se vor „duela" pe un ficat disponibil. Domnul Oşan mi-a părut, iniţial, împăcat cu soarta lui. A făcut ciroză, pe fondul unei hepatite B, pe care a luat-o, bănuieşte, în urma unei transfuzii de sânge. Multă vreme nu a ştiut de boala care îi măcina ficatul. A aflat când era, deja, foarte târziu. În mai, a fost pus,oficial, pe lista de transplant.

În lunile în care ne-am întâlnit, l-am văzut slăbind, l-am văzut pierzându-şi curajul, dorinţa de a lupta, speranţa. La început, în spital, îmi povestea despre familia lui, despre casa de la Seini, din Maramureş, despre via de acolo şi mâncarea bună, sănătoasă, care îi lipsea. S-a împăcat greu cu traiul în Bucureşti, cu viaţa de spital, cu mâncarea de aici. Îi lipsea aerul curat de la el de acasă şi „pâinea bună maramureşană". Cu fiecare zi care trecea, rămânea fără putere. Cel mai greu a fost să îl văd acasă, în august. Mă aşteptam să îl găsesc fericit, pentru că îşi luase „concediu" de la spital, cum îi plăcea să spună. Dar am găsit un om sfârşit, pentru care o plimbare, până în vie, era un efortsupraomenesc. Un om care nu mai voia să lupte pentru viaţa lui.

Atunci mi-a spus că dacă până de Sfânta Maria nu se întâmplă nimic, el renunţă. Trăieşte cu câte zile îi mai dă Dumnezeu. N-am să uit niciodată cum, plecând, soţia lui, cea care a vrut să-i dea jumătate de ficat, care a ţinut singură toată gospodăria în anii în care el a fost mai mult prin spitale, a fugit după mine şi, cu lacrimi în ochi, m-a rugat să îl mai sun, să încerc să îl conving să nu renunţe. Sfânta Maria a venit şi a trecut. Fără să îi aducă un ficat. Dar,o lună mai târziu, de Înălţarea Sfintei Cruci, domnul Oşan a primit vestea cea mare. A făcut operaţia de transplant. Poate nu întâmplător,la noul centru de transplant, de la spitalul... Sfânta Maria. Acum, e de nerecunoscut. S-a împlinit. „Unde aţi mai văzut chibrit cu burtă" mă întreabă, râzând. Râd şi eu. Pentru că, dintre toţi prietenii mei din această serie, el a fost primul. Primul transplant. Prima reuşită. Mă sună de fiecare dată când vine la control, la Bucureşti. Mă întreabă dacă să aducă palincă. Îmi povesteşte de nepoţica lui şi de nepoţii care o să vină. De vie, de grădină, de zilele pe care le-a câştigat şi pe care, mă asigură, le va trăi cu adevărat.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi cumpărat produse aproape de expirare, la preţ mai mic?

Observator » OAMENI INVIZBILI » Magda Bucur a mai descoperit un „om invizibil” : „Trăieşte cu câte zile îi mai dă Dumnezeu”