A început campania pentru Primăria Capitalei. Mesajele candidaţilor
Campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 7 decembrie a început, sâmbătă, la ora 00:00 şi se încheie la data de 6 decembrie, la ora 07:00. Autoritatea Electorală Permanentă a transmis deja un mesaj în care cere competitorilor electorali "să contribuie la desfăşurarea unei campanii corecte şi transparente".
De asemenea, instituţia precizează care sunt acţiunile interzise în campania electorală. Cele mai importante dintre alegerile din 7 decembrie sunt cele pentru funcţia de primar general al Capitalei, unde principalii competitori sunt Daniel Băluţă de la PSD, Ciprian Ciucu de la PNL şi Cătălin Drulă de la USR.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, aceştia au transmis toţi mesaje pe Facebook.
Mesajul lui Daniel Băluţă
Mesajul lui Ciprian Ciucu
Mesajul lui Cătălin Drulă
Mesajul Autorităţii Electorale Permanente
”Având în vedere că sâmbătă, 22 noiembrie a.c., începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din data de 7 decembrie 2025, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) îi îndeamnă pe competitorii electorali să contribuie la desfăşurarea unei campanii corecte şi transparente”, a transmis instituţia.
Conform AEP, de la începerea campaniei electorale, respectiv data de 22 noiembrie a.c., ora 00:00, şi până la încheierea acesteia, în data de 6 decembrie a.c., ora 07:00, trebuie respectate toate prevederile legale în vigoare, fiind permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, precum afişele electorale, materialele de propagandă electorală audio sau video difuzate de mass-media audiovizuală în condiţiile legii, publicitatea în presa scrisă, materialele de propagandă electorală online, broşurile, pliantele şi alte materiale tipărite din aceeaşi categorie.
”Materialele publicitare politice vor fi etichetate în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2024/900, respectând cerinţele generale şi modelele din anexele Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/1410. Competitorii politici au obligaţia înlăturării, până la data începerii campaniei electorale, a tuturor materialelor de propagandă utilizate până la acel moment care nu respectă regulile permise de legislaţia în vigoare”, precizează AEP.
Autoritatea Electorală Permanentă reaminteşte competitorilor electorali că, în campania electorală, este interzisă folosirea mesajelor sau a sloganurilor discriminatorii, a mesajelor de incitare la ură şi intoleranţă şi a oricăror forme, mijloace, acte şi acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă sau etnică.
”În acelaşi timp, potrivit legii, este interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate sau colantate cu sloganuri de campanie sau cu imagini ale candidaţilor, precum şi cu alte referiri la competitorii electorali, utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staţionar, organizarea de spectacole, serbări, focuri de artificii, utilizarea de bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcţionale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă”, a mai transmis AEP.
Cine candidează pentru Primăria Capitalei
Pentru Primăria Capitalei, au fost validate 18 candidaturi. Unul dintre candidaţi s-a retras, între timp, iar lista candidaturilor va rămâne definitivă duminică.
Ulterior, Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a respins trei candidaturi dintre cele depuse, cele ale independenţilor Dumitrică Stan, ASR Marcu Maria şi Popescu Dan Cristian.
Au rămas valabile candidaturile următorilor:
- Cătălin Drulă (USR)
- Ciprian Ciucu (PNL)
- Daniel Băluţă (PSD)
- George Burcea (POT)
- Anca Alexandrescu, din partea Alianţei electorale ”Dreptate pentru Bucureşti”
- Virgil Alexandru Zidaru (independent)
- Trifu Dănuţ Angelo (independent)
- Gheorghe Neţoiu (independent)
- Eugen Teodorovici (independent)
- Lasca Mihai Ioan (PPR)
- Vlad Gheorghe (independent)
- Ana Maria Ciceală (SENS)
- Oana Creţu (PSDU)
- Rareş Lazăr (România în acţiune)
- Angela Negrotă (independent)
- Florea Liviu Gheorghe (PNT-MM)
- Gheorghe Macovei (PRM)
- Constantin Titian Filip (independent)
Ulterior, Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, a anunţat că se retrage din cursă în favoarea Ancăi Alexandrescu, susţinută de AUR.
În 2 decembrie este programată tipărirea buletinelor de vot.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰