Angela Merkel, primită la Cotroceni de Nicuşor Dan. De ce a venit fostul cancelar german la Bucureşti
Fostul cancelar german Angela Merkel a fost primită, marți, la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan. Discuțiile dintre cei doi au vizat contextul politic și de securitate internațional, solidaritatea Uniunii Europene și, de asemenea, necesitatea ca statele europene să își asume responsabilitate în cadrul NATO.
"Am fost încântat să o găzduiesc pe Angela Merkel, fostul cancelar al Germaniei, la Palatul Cotroceni, azi. Am avut o discuţie foarte bună despre contextul global politic şi de securitate. A fost foarte interesant să aflu opiniile doamnei Merkel, bazate pe vasta sa experienţă politică. Ne-am concentrat pe rolul constructiv pe care o Uniune Europeană mai solidară îl poate juca în politica internaţională, dar şi pe ce pot face împreună România şi Germania pentru a promova o mai mare coeziune europeană şi o poziţie mai puternică în domeniul apărării, cu mai multă responsabilitate asumată de europeni în interiorul NATO", a scris şeful statului pe platforma X.
Fostul cancelar îşi lansează cartea la Bucureşti
În cursul zilei, Merkel îşi va lansa la Bucureşti volumul "Libertate. Amintiri 1954 - 2021".
Potrivit unui comunicat al Editurii Litera, evenimentul va avea loc la Ateneul Român, de la ora 19:00, sub forma unui dialog public între fostul cancelar german şi jurnalistul şi diplomatul Emil Hurezeanu, fost ministru al Afacerilor Externe. Fiecare bilet care asigură accesul la acest dialog include şi un exemplar al volumului "Libertate. Amintiri 1954 - 2021".
Publicul a putut opta şi pentru categoria de bilet care include un exemplar al cărţii cu autograful Angelei Merkel, disponibil în număr limitat.
Potrivit Editurii Litera, volumul oferă o perspectivă unică asupra "meandrelor puterii" şi este "o pledoarie fermă pentru libertate".
"În memoriile sale, scrise împreună cu consilierul ei politic de lungă durată Beate Baumann, doamna Merkel îşi rememorează viaţa împărţită în mod egal între două state şi două lumi: 35 de ani în Republica Democrată Germană (RDG) şi 35 de ani în Germania reunificată. Cu maximă sinceritate, Angela Merkel îşi povesteşte copilăria, tinereţea şi studiile în RDG şi vorbeşte despre dramatismul anului 1989, marcat de căderea Zidului Berlinului, precum şi despre începuturile vieţii sale politice. Mai apoi, ne permite să participăm la întâlnirile şi discuţiile pe care le-a avut cu cei mai influenţi lideri ai lumii. Pornind de la punctele de cotitură ale istoriei naţionale, dar şi europene şi internaţionale, ne dezvăluie, cu claritate şi precizie, cum au fost luate deciziile care au conturat prezentul în care trăim", a informat editura.
Volumul "Libertate. Amintiri 1954 - 2021" a fost lansat la nivel internaţional în 2024 în peste 30 de ţări, iar Bucureşti se numără printre puţinele destinaţii din lume pe care Angela Merkel le-a ales pentru a fi prezentă personal, alături de capitale de referinţă precum Berlin, Washington, Budapesta sau Atena.
