Observator » Ştiri politice » Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu a fost trimis în judecată

Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu a fost trimis în judecată

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 23.06.2014, 15:11 | Modificat la 23.06.2014, 15:15

Adrian Zglobiu, bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa, sub acuzaţia de tulburare a liniştii şi ordinii publice

Adrian Zglobiu, bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa, sub acuzaţia de tulburare a liniştii şi ordinii publice

Procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa au finalizat cercetările în cazul lui Adrian Zglobiu, care l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu în timp ce acesta se afla într-o vizită în Portul Constanţa, scriu cei de la Mediafax. Astfel, procurorii l-au trimis în judecată sub acuzaţia de tulburare a liniştii şi ordinii publice, iar dosarul va fi judecat de Judecătoria Constanţa.

Adrian Zglobiu a fost cercetat şi pentru acuzaţia de ultraj, după ce preşedintele Traian Băsescu a depus o plângere penală împotriva sa pentru săvârşirea acestei infracţiuni, dar procurorii au decis că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei fapte.

Articolul continuă după reclamă

Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, din Constanţa, l-a scuipat în faţă, de la o distanţă foarte mică, pe preşedintele, în momentul în care acesta a coborât de pe nava şcoală "Mircea", la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc în 24 mai.