Cine este Gheorghe Macovei, candidatul PRM la primăria Capitalei
Gheorghe Macovei candidează la Primăria Capitalei, susţinut de Partidul România Mare, sub sloganul "Un om dintre oameni!".
Partidul România Mare (PRM) a anunţat pe 18 noiembrie validarea candidaturii lui Gheorghe Macovei la funcţia de Primar General al Municipiului Bucureşti.
Despre Gheorghe Macovei nu există foarte multe date despre studii, activitate, familie sau ce program are pentru Capitală. Participarea lui în cursă este prezentată ca un demers personal şi autentic, centrat pe promisiuni de transparenţă, dialog şi reformă administrativă. În postările sale de pe rețelele de socializare, Macovei îşi construieşte campania pe mesajul apropierii de oameni și pe sloganul "Un om dintre oameni".
În prima sa declaraţie publică, postată pe contul său de Facebook, Gheorghe Macovei s-a prezentat drept un om obişnuit, fără pretenţii politice şi fără un profil public amplu: "Astăzi mă aflu în fața voastră nu doar ca un candidat, ci ca un om între oameni. Un om care trăiește în același oraș, merge pe aceleași străzi și crede, la fel ca voi, că Bucureștiul merită mai mult".
De asemenea, el a vorbit despre o administraţie "care lucrează pentru cetăţeni", despre folosirea corectă a banilor publici şi despre nevoia de a pune din nou locuitorii oraşului în centrul deciziei:
Mesajul principal al lui Gheorghe Macovei este acela al schimbării prin implicare civică şi consultare directă: "Vreau un oraș în care deciziile se iau cu transparență, în care banii publici sunt folosiți corect, în care proiectele se fac pentru comunitate, nu împotriva ei", a scris acesta pe contul său de Facebook. El susţine că Bucureștiul trebuie "redat oamenilor" şi că transformarea oraşului nu poate fi făcută individual, ci doar împreună cu locuitorii lui.
Conform partidului, candidatul PRM îşi propune să ajungă în toate sectoarele Capitalei, pentru a discuta direct cu locuitorii şi pentru a înţelege dificultăţile fiecărei comunităţi. El doreşte, astfel, o campanie "transparentă, apropiată de oameni şi dedicată intereselor lor".
Într-o altă declaraţie, de aceasta dată în cadrul primei dezbateri electorale, difuzată de Televiziunea Română candidatul PRM se descrie ca fiind "un om simplu" și "de la țară, să zicem". Într-un mesaj personal, prezentat în cadrul dezbaterii publice, Macovei şi-a rezumat astfel valorile: "Eu sper că nu mint, sunt un om credincios, cu frica lui Dumnezeu".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰