Observator » Ştiri politice » Cine este Oana Crețu, fondatoarea PSDU și candidat la Primăria București

Cine este Oana Crețu, fondatoarea PSDU și candidat la Primăria București

Cine este Oana Crețu, fondatoarea PSDU și candidat la Primăria București - Sursa:Hepta
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 25.11.2025, 21:42 | Modificat la 25.11.2025, 21:43

În campania pentru Primăria Capitalei, Oana Crețu intră în atenția bucureștenilor cu o poveste profesională care începe în urmă cu trei decenii. Avocată și antreprenoare, cu 30 de ani de activitate în domeniul juridic, Oana Crețu este președinta Partidului Social Democrat Unit (PSDU), formațiune pe care a fondat-o și pe care astăzi o conduce.

S-a format la Liceul Economic și de Drept Administrativ, iar după studii a început cariera în avocatură, potrivit paginii ei de Facebook.  A lucrat ani la rând în mediul privat și spune că experiența în domeniul juridic și în antreprenoriat i-a modelat felul de a privi orașul și administrația.

Este fondatoarea PSDU, un partid nou, înființat în urmă cu câțiva ani, pe care îl conduce în prezent. În 2024, Oana Crețu și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale, dar nu a reușit să strângă numărul de semnături necesar. Acum, intră în cursa pentru Primăria Capitalei.

Oana Crețu afirmă că Bucureștiul are nevoie de "ordine, transparență și responsabilitate" și susține că reorganizarea administrației este prioritatea sa.

Articolul continuă după reclamă

Spune că este obișnuită să lucreze cu oameni, dar și cu problemele lor concrete și că experiența din instanță, cu legislația, contractele și procedurile, o ajută să înțeleagă altfel responsabilitatea funcției la care aspiră.

În campanie, vorbește despre București ca despre un oraș care trebuie "reconstruit, nu doar administrat".