Daniel David ia în calcul plecarea din fruntea Ministerului Educației în 2026: "Am tot amânat"
Ministrul Educației recunoşte că ia în calcul plecarea din funcție în 2026. Daniel David spune că există discuții în acest sens și că ar fi corect ca bugetul educației pentru anul viitor să fie pus în aplicare de un ministru care l-a negociat.
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că există discuții privind o posibilă plecare a sa din funcție anul viitor, subliniind că ar fi corect ca bugetul educației pentru 2026 să fie implementat de un ministru care l-a negociat. Declarația a fost făcută la TVR INFO, potrivit Mediafax.
Întrebat dacă intenționează să rămână în Guvern până la finalul mandatului premierului Ilie Bolojan, Daniel David a explicat că venirea sa la minister a fost gândită inițial pe termen scurt, pentru a contribui la stabilizarea instituțională și a sistemului educațional.
"Am amânat de foarte multe ori"
„Eu vă spun sincer, eu am venit cu un orizont de câteva luni până în luna mai când trebuia aşezată instituţia prezidenţială şi stabilizată ţara. Din mai am venit cu ideea că rămân până când începe şcoala, pentru a ajuta trecerea ţării prin evaluările internaţionale că arăta foarte rău ca un ministru al celui mai mare sistem bugetar să plece şi nu ştiam cum o să înceapă şcoala după măsurile fiscal-bugetare. După aceea ideea era că rămân până când Comisia Europeană face evaluarea globală şi o să ne spună că lucrurile sunt ok, fondurile europene nu sunt blocate şi ţara este stabilă. Nu vizez o carieră politică. Cred că mi-am adus contribuția și am tot amânat plecarea de foarte multe ori”, a afirmat ministrul, precizând că în această perioadă reflectează serios la viitorul său mandat.
Daniel David a subliniat că nu ar fi corect să elaboreze bugetul pentru anul viitor fără a-și asuma continuarea mandatului.
„Nu este corect să faci un buget pe un an și apoi să pleci”, a spus ministrul, adăugând că, deocamdată, nu poate oferi un răspuns clar privind plecarea sa, dar confirmă că este un subiect asupra căruia meditează în aceste zile.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰