Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dan Barna, prima reacţie după revocarea lui Stelian Ion: "Florin Cîțu a arătat că nu poate conduce nimic. Cu atât mai puțin un Guvern. Trebuie să plece"

Vicepremierul Dan Barna a avut o primă reacţie, după revocarea din funcţie a ministrului Justiţiei, Stelian Ion, de către premierul Florin Cîţu.

de Monica Palade

la 01.09.2021 , 21:50

Dan Barna, prima reacţie după revocarea lui Stelian Ion: "Florin Cîțu a arătat că nu poate conduce nimic. Cu atât mai puțin un Guvern. Trebuie să plece" - Hepta/Mediafax/Eduard_Vinatoru

"Florin Cîțu a arătat în această seară că nu poate conduce nimic. Cu atât mai puțin un Guvern.

Abuzul de putere, deciziile luate noaptea ca hoții nu sunt marca înregistrată a lui Liviu Dragnea. Iar Florin Cîțu a arătat că e mai rău decât Dragnea. Și asta pentru că înșală cu cinism și rea voință așteptările unui electorat care a cerut altceva.

Florin Cîțu trebuie să plece", a scris vicepremierul Dan Barna pe pagina sa de Facebook.

Articolul continuă după reclamă

Ministrul Justiţiei, revocat

Reamintim că premierul Florin Cîțu l-a revocat miercuri seara pe ministrul Justiției Stelian Ion, susținând că se opune reformelor. „Acum câteva minute am trimis președintelui României cererea de revocare din funcția de Ministru de Justitie a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniștri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este un ministru care nu a reușit să se impună în coaliție, nu a reușit să își ducă la bun sfârșit proiectele. De exemplu: desființarea secției speciale care nici dupa opt luni de mandat nu a fost desființată. Nu mai aducem pe nimeni în Guvern care să șantajeze, care să nu înțeleagă că aici nu vorbim despre primari, comunități, ci despre interesul cetățenilor. România trebuie dezvoltată. Doar pentru că colegii noștri de la USR PLUS nu au foarte mulți primari nu înseamnă că românii trebuie să aibă de suferit. Îmi asum aceasta decizie. (...) Este un proiect dedicat pentru asfalt, apă, canalizare, gaz. Este un simbol al modernizării României”, a declarat Florin Cîțu, care a spus că va numi la Justiție un ministru interimar.

Premierul a ţinut să precizeze că această guvernare va continua. „Sper ca USR PLUS să aibă responsibilitatea să nu aleagă ieșirea de la guvernare, precum comunică de azi dimineață pe diverse canale. Această coaliție este datoare să livreze reforme pentru români. Vă asigur că această guvernare continuă și vom depăși acest moment”,

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Dan Barna, prima reacţie după revocarea lui Stelian Ion: "Florin Cîțu a arătat că nu poate conduce nimic. Cu atât mai puțin un Guvern. Trebuie să plece"