Observator » Ştiri politice » Dragnea, despre poza cu Kovesi pe canapea: 'Maior, arhivarul de serviciu, dacă are poze cu noi îmbrăţişaţi să le dea'

Dragnea, despre poza cu Kovesi pe canapea: 'Maior, arhivarul de serviciu, dacă are poze cu noi îmbrăţişaţi să le dea'

Liviu Dragnea, presedintele PSD, la Parlament Presedintele PSD, Liviu Dragnea, paraseste sala de sedinte a grupului parlamentar al PSD - Mediafax Foto via Hepta
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 21.09.2018, 22:58 | Modificat la 21.09.2018, 23:42

Liviu Dragnea a făcut câteva comentarii privind poza în care apare alături de fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi, postată pe Facebook de Victor Ponta. Şeful PSD susţine că i-a cerut lui George Maior, pe care l-a numit arhivarul de serviciu, să dea toate pozele, dacă are poze pe care le are.

Liviu Dragnea a făcut câteva comentarii privind poza în care apare alături de fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi, postată pe Facebook de Victor Ponta. Şeful PSD susţine că i-a cerut lui George Maior, pe care l-a numit arhivarul de serviciu, să dea toate pozele, dacă are poze pe care le are.

Liderul PSD a declarat, cu privire la poza în care apare alături de Kovesi, că nu a ascuns niciodată faptul că a participat la întâlniri la care au fost mulţi oameni şi i-a cerut, ironic, lui George Maior să dea publicităţii toate pozele cu el.

'A continuat şirul de poze prezentate de un turnător. Nu am ascuns niciodată că au fost întâlniri la care au participat mulţi oameni. Ponta a numit-o (pe Kovesi, n.r.) şi nu noi am dat-o jos, dar în mandatul nostru Kovesi a plecat de la DNA, este un om care a făcut mult rău. Eu i-am cerut lui Maior, că înţeleg că el este arhivarul de serviciu, să dea toate pozele. Pe canapeaua aia au stat mulţi. Am fost eu, am plecat, a venit Kovesi, a fost Ponta. I-am spus că, dacă are poze cu noi îmbrăţişaţi, să le dea', a declarat Liviu Dragnea la finalul şedinţei CEx.

Articolul continuă după reclamă

Fostul premier Victor Ponta a publicat pe Facebook o poză cu Liviu Dragnea, alături de Laura Codruţa Kovesi, Gabriel Oprea şi George Maior, susţinând că actualul lider al PSD nu a luptat niciodată cu ”statul paralel”, ci doar şi-a urmărit propriul interes.