Gabriela Firea: "După spectacolul grotesc de azi, de la Congresul PNL, umează restricţii de toate felurile!"
Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a afirmat că vor urma noi restricţii după Congresul PNL de sâmbătă. „Cu cât dispreţ au vorbit azi de Peeseeedeee, vor primi un răspuns pe măsura obrăzniciei lor”, a adăugat senatoarea social-democrată.
Gabriela Firea nu a privit cu ochi buni desfăşurarea Congresului PNL de astăzi, ca atarare, prim-vicepreşedintele PSD a transmis un mesaj pe Facebook în care îi acuză pe membrii partidului advers.
„Să mai trăim, să mai zâmbim, cât mai putem, cât nu ne închid iar în case cei de la putere! După spectacolul grotesc de azi, de la Congresul PNL, umează restricţii de toate felurile! Şi-au făcut treaba, ce mai contează restul omenirii!? Abia îi aşteptăm în Parlament! Că prea se dau viteji unii cu 20, alţii cu 15%! Cu cât dispreţ au vorbit azi de Peeseeedeee, vor primi un răspuns pe măsura obrăzniciei lor! Unu nu-i mai breaz! Toţi o apă şi-un pământ! Nu ştiu decât să jignească, să fure, să scumpească, să mintă, să dea vina pe alţii, să facă rău românilor şi României! Au câştigat locul 1 la incompetenţă! O guvernare căreia nu-i pasă de oameni!”, a scris Gabriela Firea, sâmbătă pe Facebook.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰