Guvernul nu mai dă bani la biserici
Decizie fără precedent a guvernului! Niciun leu pentru lăcaşuri de cult, în bugetul pe anul viitor. La capitolul cheltuieli pentru construcţia, renovarea şi conservarea lăcaşurilor de cult, coloana cu estimarea pe 2016 este goală.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Decizie fără precedent a guvernului! Niciun leu pentru lăcaşuri de cult, în bugetul pe anul viitor. La capitolul cheltuieli pentru construcţia, renovarea şi conservarea lăcaşurilor de cult, coloana cu estimarea pe 2016 este goală. Asta, după ce în ultimii ani, Guvernul a alocat sute de milioane de euro Bisericii. Patriarhul Daniel este de acord. Cu o condiţie însă. Statul să restituie toate bunurile confiscate de comunişti.
Este o decizie istorică luată de guvern. După ce doar în ultimii doi ani biserica a primit peste 325 de milioane de lei de la buget pentru construcţii şi reparaţii, şocul a venit acum în bugetul pe anul viitor al Secretariatului de Stat pentru Culte. La capitolul cheltuilei pentru construcţia, renovarea şi conservarea lăcaşurilor de cult, coloana este goală.
Cea mai grea lovitură o primeşte marele proiect numit Catedrala Mântuirii Neamului. Până acum s-au investit aproape 50 de milioane de euro şi mai este nevoie de încă 40 de milioane pentru a fi gata. La roşu. Bani care se pare că nu vor mai veni de la buget.
Anul trecut, prin rectificare bugetară din luna Iulie, guvernul a alocat 25 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Neamului pe care, oficialii Biserici speră să o finalizeze în 2018.
ANRP a înregistrat peste 2.200 de cereri de retrocedare ale BOR. Numai pentru Bucureşti, Biserica Ortodoxă a depus 209 de solicitări. Iar printre imobilele importante din Capitală cerute înapoi se regăsesc Academia Tehnică Militară şi Liceul de Muzică Dinu Lipatti.
Biserica Ortodoxă Română deţine aproape 80.000 de hectare de teren agricol şi păduri, dar şi numeroase restaurante, hoteluri, ferme şi fabrici. Şi mai are multe de primit înurma retrocedărilor. Sunt voci care spun că averea bisericii este de aproximativ 10 miliarde de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰