Antena Meniu Search
x

Iohannis îl atacă pe Victor Ciorbea: "Deschide poarta condamnaţilor penali, să conducă!"

Preşedintele Klaus Iohannis este indignat de acţiunea Avocatului Poporului la Curtea Constituţională, cu privire la Legea 90/2001, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi.

Preşedintele Klaus Iohannis este indignat de acţiunea Avocatului Poporului la Curtea Constituţională, cu privire la Legea 90/2001, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi.

"Preşedintele României este indignat de acţiunea din această dimineaţă a Avocatului Poporului, o acţiune cu un unic beneficiar. Preşedintele României este surprins de rapiditatea cu care Avocatul Poporului vrea să fie util noii majorităţi.", a afirmat Dobrovolschi la Palatul Cotroceni, citată de Agerpres.

Ea a subliniat că strădaniile unei persoane condamnate care vrea să devină premier nu intră în atribuţiile Avocatului Poporului. Dobrovolschi a precizat şi că, prin acţiunea Avocatului Poporului, "se poate deschide poarta condamnaţilor penali, să conducă."

Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, conform căruia pot fi membri ai Executivului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în situaţie de incompatibilitate.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Avocatul Poporului, "prevederile art. 2 din Legea nr. 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerinţele constituţionale de previzibilitate şi proporţionalitate a legii şi nu permit recunoaşterea dreptului la diferenţă pentru ocuparea, în condiţii de egalitate şi fără restricţii nerezonabile, a unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat."

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Observator » Stiri politice » Iohannis îl atacă pe Victor Ciorbea: "Deschide poarta condamnaţilor penali, să conducă!"